Săptămână „de foc” pentru HC Zalău

Handbalistele zălăuane vor susţine trei meciuri foarte importante în perioada următoare, dintre care, unul pe teren propriu, cu liderul Ligii Naţionale şi unul pe terenul formaţiei CSM Bucureşti, una dintre echipele cu care HC Zalău se luptă la calificarea în play-off Venită după două rezultate modeste, formaţia pregătită de Gheorghe Tadici nu va avea un parcurs uşor nici în perioada următoare, având de disputat trei meciuri în decurs de o săptămână. Dacă primul duel, programat sâmbătă, pe terenul celor de la CSM Ploieşti, pare, la prima vedere, destul de accesibil,…

Mai mult...

Minori prinşi la cerşit de poliţiştii locali

Peste 200 de sancţiuni contravenţionale, din care 63 au fost amenzi şi 149 avertismente scrise, în valoare totală de 10.865 de lei, au fost aplicate, în ultimele două săptămâni, de agenţii Poliţiei Locale Zalău. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al instituţiei menţionate, Lucian Trif, cele mai multe amenzi, respectiv 22, în cuantum de 2.600 de lei, au fost aplicate pentru cerşetorie. Totodată, trei minori, îndemnaţi să apeleze la mila publicului, au fost duşi de către poliţiştii locali la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului…

Mai mult...

Se apropie termenul de depunere a declaraţiilor informative 392A şi 392B

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Sălaj face cunoscut contribuabililor că persoanele impozabile care, în 31 decembrie 2013, erau înregistrate în scopuri de TVA, potrivit dispoziţiilor art. 153 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, a căror cifră de afaceri, efectiv realizată la acea dată este inferioară sumei de 220.000 lei, au obligaţia să depună formularul 392A – Declaraţia informativă privind livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în anul 2013. De menţionat că formularul amintit nu trebuie depus dacă persoanele impozabile nu au…

Mai mult...

Cel mai bun sportiv al Sălajului a devenit tătic

Soţia sportivului Călin Marincaş, Paula, a născut marţi dimineaţa o fetiţă pe numele Cezara Sărbătoare în „familia” CS Terra Kid Zalău, după ce soţia instructorului Călin Marincaş, Paula, a născut-o marţi dimineaţa pe Cezara. „Cel mai mult mă bucur că totul a decurs bine şi atât Paula, cât şi Cezara sunt sănătoase. Este o bucurie imensă, care nu poate fi descrisă în cuvinte şi de care nu ai cum să-ţi dai seama decât atunci când ţi se întâmplă”, ne-a declarat Călin Marincaş. Naşterea a avut loc în jurul orei 7:30,…

Mai mult...

Primăria Zalău dă 100.000 de lei pentru cultură și sport

Primăria Municipiului Zalău anunță că, în bugetul local pe anul 2014, a fost alocată suma de 100.000 de lei pentru sprijinirea activităților sportive și culturale. Atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă se va face exclusiv pe baza selecției publice de proiecte. Structurile sportive, respectiv persoanele fizice sau juridice care desfășoară activități culture, trebuie să depună documentația de solicitare la Centrul de Informare pentru Cetățeni, camera 4, din cadrul Primăriei Zalău. Cuprinsul documentației, formularele și condițiile de acordare a finanțării nerambursabile de la bugetul local pot fi consultate pe site-ul www.zalausj.ro. Termenul…

Mai mult...

Crocodili şi maimuţe pe scena Casei de Cultură din Zalău

Cei mai mici dintre spectatorii zălăuani sunt invitaţi, alături de părinţii lor, să petreacă două ore de neuitat, duminică, 16 februarie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău, la un spectacol extraordinar de magie. Evenimentul intitulat „Toredo Magic Show” va avea două reprezentaţii, de la ora 14 şi 17, biletele putând fi achiziţionate de la Casa de Cultură. Preţul unui bilet este de 15 lei pentru un copil şi 20 de lei, pentru un adult. Spectatorii vor asista nu doar la varietăţi de circ, demonstraţii de iluzionism şi jonglerii,…

Mai mult...

Un singur cuplu de zălăuani îşi uneşte destinele de „Sfântul Valentin”

Dacă anul trecut, la Serviciul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Zalău nu s-a oficiat nicio căsătorie de „Sfântul Valentin”, în 2014, un cuplu a ales să-şi spună „Da” chiar de Ziua Îndrăgostiţilor. Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii municipalităţii, este vorba despre doi tineri în vârstă de 24, respectiv 22 de ani, care îşi vor pecetlui dragostea în faţa ofiţerului de stare civilă tocmai în această zi de sărbătoare. Bucurându-se de mare popularitate atât în Statele Unite ale Americii, cât şi în majoritatea statelor europene, Ziua Îndrăgostiţilor sau „Sfântul…

Mai mult...

Expoziţie inedită pentru promovarea limbii germane, la Zalău

Centrul de Cultură şi Arta al judeţului Sălaj a găzduit miercuri, 12 februarie, începând cu ora 18, inaugurarea festivă a expoziţiei “Germana – limba marilor idei”. Evenimentul a fost organizat de Ambasada Germaniei la Bucureşti, Centrul de Cultură şi Artă Sălaj, Liceul Teoretic “Gheorghe Şincai” Zalău, Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu” Zalău şi Forumul Democrat al Germanilor din România, Forumul Judeţean Sălaj. Nu mai puţin de 20 de fotografii- portret ale unor personalităţi ale societăţii româneşti din economie, cultură, politică, cunoscătoare ale limbii germane, au putut fi admirate de cei prezenti.…

Mai mult...

Modificări la legea zilierilor

Angajatorii care lucrează cu zilieri vor fi obligați să asigure securitatea și sănătatea în muncă a muncitorilor și să ofere acestora, gratuit, echipamente de protecție, potrivit unui proiect de lege adoptat recent de parlamentari. Aceeași lege stabilește că plata zilierilor se poate face și la sfârșit de săptămână, cu acordul celor două părți, și că tariful pe oră se va raporta la salariul minim brut pe țară. În momentul de față, salariul de bază minim brut pe țară este în valoare de 850 de lei, astfel că, pe oră, înseamnă…

Mai mult...

Turiştii fug de Sălaj

Judeţul Sălaj a atras mai puţini vizitatori în 2013 decât în 2012, potrivit informaţiilor furnizate de către Direcţia Judeţeană de Statistică. Astfel, anul trecut, în structurile de primire turistică din judeţ au fost cazaţi 33.355 de turişti (din care doar 11,2 la sută au fost străini), numărul lor fiind în scădere cu 2,2 la sută decât cel înregistrat în anul precedent. Sosirile în hoteluri au deţinut aproape jumătate din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare. Tot în scădere sunt şi înnoptările în structurile de primire…

Mai mult...

Copilărie online

În ciuda tuturor lipsurilor specifice vremii, copilăria noastră, a celor care acum suntem părinţi, a fost una frumoasă. O copilărie petrecută cu cheia de gât, în faţa blocului, într-o continuă alergătură, într-o continuă joacă. Fără telefoane mobile, fără tablete, fără calculatoare, fără console, fără tot felul de dispozitive care să ne hipnotizeze şi să ne ţină ţintuiţi în casă! Doar cu o minge, nişte păpuşi ori maşinuţe, cu diferite jocuri şi jucării improvizate, distracţia era garantată. Şi de câte insistenţe ori chiar ameninţări din partea părinţilor noştri era nevoie ca…

Mai mult...

Zvonoteca

# Colegii grăieşi au gherlit-o rău de tot în ziarul de ieri, când, la rubrica de comemorări, s-au gândit să-i ureze „La mulţi ani!” unuia plecat la cele veşnice. Nu ne-am prins dacă ieri ar fi fost ziua de naştere a mortului ori cea în care omul s-a dus pe lumea aialaltă, şi nici de ce nu ne-au invitat grăieşii la o felie de tort! # Hai că-s bune şi cabinele telefonice din zona platoului la ceva! Altfel, unde şi-ar goli vezicile bieţii oameni ai străzilor? # De faci cumpărături…

Mai mult...

Dacă vrei să râzi, apasă aici!

Îmi pare rău pentru vecinii mei mai în vârstă care dau zăpada în faţa blocului, dar nu am energie să-i ajut, am plecat la sală. * * * La Râmnicu Sărat s-a închis un drum. Autorităţile locale se ocupă intens de această problemă, deja s-au luat măsuri pentru schimbarea cozii la lopată! * * * Că cică noi vasluienii stăm numai în bar, că nu bem apă niciodată… Da’ vouă nu v-a otrăvit Iancu de Hunedoara fântânile de-atâtea ori ca Ştefan ce Mare pe ale noastre… Mai vorbeaţi atunci? *…

Mai mult...

Încep înscrierile în clasa pregătitoare

  Înscrierile în clasa pregătitoare sau clasa I vor demara peste aproximativ două săptămâni, iar listele finale vor fi făcute publice în 11 aprilie, potrivit calendarului înscrierii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2014-2015, publicat de Ministerul Educaţiei. Circumscripţiile şcolare şi numărul de clase pregătitoare alocate, la fiecare unitate de învăţământ, vor fi afişate atât pe site-ul şcolilor cât şi pe cel al Inspectoratului Şcolar săptămâna viitoare, în 17 februarie. De asemenea, vor fi prezentate informaţii despre posibilitatea organizării procesului de învăţământ în cadrul unei grădiniţe aflate în structura şcolii…

Mai mult...