Terapii de grup sau individuale, organizate de „Zilele Învăţământului Sălăjean”

Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională (CJRAE) Sălaj desfăşoară în această săptămână, cu ocazia celei de-a VII-a ediţii a „Zilelor Învăţământului Sălajean”, o serie de activităţi care se adresează atât elevilor, părinţilor, profesorilor, precum şi altor membri interesaţi ai comunităţii. Nu mai puţin de 135 de activităţi de specialitate vor fi organizate în unităţile de învăţământ din judeţ de către consilierii şi logopezii şcolari. Astfel, potrivit reprezentanţilor CJRAE Sălaj, sala de şedinţe a instituţiei va găzdui în perioada 26-28 noiembrie, în intervalul orar 14-15, lansarea proiectului naţional „Necenzurat”…

Mai mult...

Fracturile şi entorsele rămân în topul urgenţelor

Peste 300 de sălăjeni au ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, în perioada 22-24 noiembrie, în topul diagnosticelor fiind şi de această dată fracturile, entorsele, contuziile şi plăgile. Mai exact, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al unităţii spitaliceşti, 93 de pacienţi au primit astfel de diagnostice, mai mulţi cu 18 faţă de weekendul anterior. Alte 37 de persoane au fost depistate cu afecţiuni ale sistemului digestiv, iar cu probleme cauzate de hipertensiunea arterială au ajuns la UPU 19 sălăjeni. De…

Mai mult...

Trei biblioteci sălăjene, finanţate de Fundaţia IREX

Trei biblioteci publice din judeţ au fost declarate câştigătoare ale competiţiei „Serviciu nou în biblioteca mea!”, derulată de către Fundaţia IREX Bucureşti. Este vorba despre instituţiile de profil din Bănişor, cu proiectul „Fantezie în bibliotecă”, Mirşid, „”Porolossum, o istorie vie”, şi Sărmăşag, „Atelier de creaţie”, care vor beneficia de finanţare în cadrul proiectului de plăţi directe pentru serviciile noi de bibliotecă dezvoltate în urma participării la cursul „Bazele Serviciilor Noi de Bibliotecă”. Prin intermediul acestui program, Fundaţia IREX finanţează servicii noi ce vor fi implementate de către bibliotecile locale, în…

Mai mult...

Municipalitatea va plăti o chirie de 2.500 de lei pentru magistrala de termoficare

Oficialii Uzinei Electrice Zalău au bătut palma cu membrii Comitetului Creditorilor societăţii E-Star Distriterm în ceea ce priveşte tronsonul de aproape 10 kilometri al reţelei centralizate de distribuţie a agentului termic. Astfel, începând de săptămâna trecută, Uzina plăteşte chirie lunară de 2.500 de lei pentru a i se permite să folosească magistrala în vederea asigurării agentului termic în majoritatea unităţilor de învăţământ din municipiu, pentru cei aproximativ 250 de abonaţi casnici şi pentru cele 46 de instituţii publice. „Uzina Electrică Zalău a semnat un contract prin care se angajează să…

Mai mult...

O nouă lansare de carte la Zalău

Cea de-a doua ediţie a romanului „Spectre în labirintul uitării”, autor Ilderim Rebreanu, apărută la editura ZIP din Bucureşti, va fi lansată la Zalău, joi, 28 noiembrie. Evenimentul va fi găzduit de Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj. Astfel, începând cu ora 17, iubitorii de literatură din municipiu sunt aşteptaţi să participe la întâlnirea cu Ilderim Rebreanu, Adina Stoicescu, responsabil carte, Florin Iordache, scriitor şi Ion Gabriel Puşcă, editor.  

Mai mult...

Ansamblul „Meseşul”, pe scena Casei de Cultură Jibou

Casa Orăşenească de Cultură din Jibou va găzdui duminică, 1 decembrie, începând cu ora 18, spectacolul folcloric dedicat Zilei Naţionale a României. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Sălaj, Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj, Primăria şi Consiliul Local Jibou şi Casa Orăşenească de Cultură Jibou. Pe scena va evolua ansamblul folcloric „Meseşul” al Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj, cu soliştii vocali: Alice Ghile, Ioana Unguraş, Diana Gherman, Camelia Cherecheş, Ionuţ Lucian Chira, Bianca Patricia Bicăzan, Adriana Baciu Bonţe, Lucreţia Bolba, Alexandra Preda şi Ionuţ Albert.…

Mai mult...

Sălajul, sub cod galben de ninsori

Zona montană va fi sub cod galben de ninsori şi intensificări ale vântului, de luni dimineaţă, de la ora 4.00, până seara, la ora 22.00, iar în a doua parte a zilei şi Maramureşul, nordul Crişanei şi al Moldovei şi, local, Transilvania, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. În aceste zone, cantităţile de apă vor cumula pe arii restrânse 15-20 de litri/metru pătrat şi, izolat, vor depăşi 30 de litri/metru pătrat. Vântul va avea intensificări locale în majoritatea regiunilor, cu rafale mai puternice, de 70-80 km/h la munte şi trecător, în…

Mai mult...

Zvonoteca

# Deci lecţie învăţată. Elevi disciplinaţi. Profesor avertizat doar, înştiintat probabil să-şi schimbe metoda. Cică dascălul de la liceul zălăuan care şi-a liniştit elevii cu câte o palmă s-a ales doar cu avertisment, după ce a fost la un pas să-şi dea demisia, speriat, se pare, de consecinţele corecţiei aplicate de el. #Cum criza te învaţă de toate, zilele trecute o gospodină a luat la măsurat, la propriu, cu metrul, varza. Şi a stat biata pe sub tarabele de prin piaţă până a găsit zece căpâţâni cu diametrul fix cu…

Mai mult...

Direcţia Silvică va scoate la vânzare 7.500 de brazi

Aproximativ 7.500 de pomi de Crăciun vor fi scoşi la vânzare de către Direcţia Silvică Sălaj în preajma sărbătorilor de iarnă. Pomii, majoritatea din specia molid, dar şi duglas, provin din pepenierele proprii ale instituţiei. Preţurile, aceleaşi ca şi anul precedent, variază între 12,5 şi 25 de lei, în funcţie de înălţimea acestora. „Este al patrulea an când vindem pomi de iarnă din pepenierele proprii. Din fondul forestier nu se va tăia nimic, oricum nu am avea de unde şi este păcat să distrugem dacă avem aceste culturi speciale”, a…

Mai mult...

Cinci sălăjeni au luat concursul de rezidenţiat

Rezultatele concursului de rezidenţiat care a avut duminică, 17 noiembrie, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca au fost afişate. Din cei opt candidaţi sălăjeni înscrişi, au obţinut punctaje de trecere doar cinci dintre aceştia. Astfel, la Medicină, au luat note care le-au asigurat trecerea examenului patru din cei şase înscrişi, în timp ce la Medicină dentară a promovat concursul doar un singur sălăjean. Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj, Ligia Marincaş, a precizat că aceştia trebuie să se prezinte în centrul universitar Cluj, unde au susţinut…

Mai mult...

Uite greva, nu e greva

 Ciudat cum grevele generale, anunţate în repetate rânduri, reuşesc aproape de fiecare dată să se transforme într-un „fâs”. Fie că este vorba de sistemul de învăţămînt, fie că e vorba de cel sanitar. Sau, poate, era ceva de aşteptat? După o vară plină de frământări, se reuşeşte formarea unor coaliţii, se conturează o listă de revendicări şi se bifează primele acţiuni de protest, totul se dezumflă pe ultima sută de metri, iar pasul decisiv nu mai sunt dispuşi să îl facă toţi. De pildă, medicii au revenit asupra deciziei de…

Mai mult...

Încep „Zilele Învăţământului Sălăjean”

Lansări de carte, expoziţii de pictură, cercuri literare, precum şi o gală a olimpicilor sunt doar câteva din activităţile organizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj cu ocazia celei de a VII-a ediţii a „Zilelor Învăţământului Sălăjean”. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al ISJ Sălaj, Marcel Lucaciu, prima activitate inclusă în programul ediţiei din acest an se va desfăşura luni, 25 noiembrie, şi va fi găzduită de sala de şedinţe a instituţiei menţionate. Astfel, începând cu ora 14, va avea loc o prezentare a editurii şi a…

Mai mult...

Sălăjeni la sărbătoarea închinată Sf. Andrei Şaguna la Apateu

Daniel Săuca Zălăuanii Ioan Fodoreanu, consulul general al României la Szeged şi Viorel Urs, preşedintele Asociaţiei Culturale „Folclor Tradiţional” s-au numărat printre persoanele ce au primit sâmbătă plachete de onoare din partea PS Siluan, episcopul Episcopiei ortodoxe române din Ungaria, în semn de mulţumire pentru sprijinul acordat comunităţii româneşti din ţara vecină şi pentru susţinerea proiectului de înălţare a bustului Sfântului Ierarh Andrei Şaguna în curtea bisericii din Apateu. Prezenţa sălăjeană la evenimentul menţionat a fost completată de corul „Gloria Dei”, dirijor prof. Maria Porumb, formaţie ce împreună cu Corala…

Mai mult...

Vreţi să schimbaţi admistratorul unei firme?

O societate cu răspundere limitată poate fi administrată de unul sau mai mulţi administratori, persoane fizice şi/sau juridice. Administratorul unei societăţi este cel care duce la îndeplinire voinţa societăţii comerciale exprimată prin hotărârile adunării generale ale asociaţilor sau prin decizia asociatului unic. În practică, din diverse motive, poate apărea necesitatea înlocuirii unuia sau mai multora dintre administratori. Astfel, dacă aveţi un SRL şi, la un moment dat, doriţi să înlocuiţi unul sau mai mulţi dintre administratorii existenţi, găsiţi în continuare paşii care trebuie parcurşi şi documentele de care aveţi nevoie…

Mai mult...