Trimis în judecată pentru că şi-a călcat mama în picioare până a omorât-o

Bărbatul în vârstă de 44 de ani din localitatea sălăjeană Vălişoara, comuna Letca, arestat în urmă cu trei săptămâni pentru că şi-a omorât mama în bătaie, a fost trimis în judecată de către procurorii sălăjeani pentru omor calificat. Procesul se află pe rolul Tribunalului Sălaj, primul termen fiind programat pentru 20 noiembrie. Cumplita faptă s-a produs în 13 octombrie, când, pe fondul consumului de alcool, Ioan Rognean s-a năpustit asupra mamei sale, în vârstă de aproximativ 65 de ani, snopind-o în bătaie. După ce i-a aplicat mai multe lovituri, femeia…

Mai mult...

La Școala din Vîrșolț activitățile se țin lanț

Luna noiembrie a acestui an școlar este una încărcată de activități diverse și interesante, care implică în număr mare elevii școlii din Vîrșolț şi cadrele didactice îndrumătoare. Încă din prima zi a lunii, elevii clasei a VIII-a B din Vîrșolț, împreună cu dirigintele lor, prof. Mate Zoltan, au organizat Balul mascat cu ocazia sărbătorii de Halloween, devenit un obicei al elevilor acestei școli. Căminul Cultural din Vîrșolț s-a umplut de veselia și râsetele zgomotoase ale copiilor, câştigătorii concursurilor fiind răsplătiți cu premii de organizatori. A fost o activitate reușită care…

Mai mult...

Viaţa lui Fadrusz János, sculptorul statuii Wesselényi, în dezbatere la Zalău

Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj a găzduit marţi, 5 noiembrie, dezbaterea „Fadrusz János – un destin legat de Transilvania. 110 ani de la moartea sculptorului”, activitate organizată de instituţia precizată, grupul „Amintiri despre Zalău” şi Foto Travel, la iniţiativa lui Daniel Mureşan şi Matyas Mirel. La eveniment au luat parte oameni de cultură din municipiul Zalău, reprezentanţi ai unor instituţii publice, dar şi cetăţeni care au dorit să afle despre istoria oraşului Zalău şi despre viaţa şi opera sculptorului Fadrusz János, de al cărui nume se leagă…

Mai mult...

Direcţia de Sănătate Publică Sălaj se desfiinţează

Una din cele opt Autorităţi Teritoriale de Sănătate Publică, câte vor fi la nivel naţional, va avea sediul la Cluj şi va include judeţele Cluj, Bihor, Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj. Ministerul Sănătăţii a elaborat un nou proiect de descentralizare a Direcţiilor de Sănătate Publică. Aflat în dezbatere publică până în 1 decembrie, proiectul de hotărâre de guvern vizează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţilor teritoriale de sănătate publică (ATSP), ca servicii deconcentrate ale Ministerul Sănătăţii, cu personalitate juridică, prin reorganizarea direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti…

Mai mult...

Corneliu Coposu, comemorat în satul natal

Localitatea Bobota va găzdui, sâmbătă 9 noiembrie, o serie de acţiuni comemorative dedicate împlinirii a 18 ani de la trecerea în eternitate a Seniorului Corneliu Coposu şi 95 de ani de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918. Acţiunile sunt organizate de Filiala Sălaj a Fundaţiei „Corneliu Coposu”, în colaborare cu Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj şi Şcoala Gimnazială „Gheorghe Şincai” din Bobota. Evenimentul va avea loc în localitatea precizată, satul natal a lui Corneliu Coposu, începând cu ora 12.…

Mai mult...

Zălăuanii racordaţi la reţeaua de termoficare, lăsaţi din nou fără căldură

Deşi problema încălzirii în sistem centralizat pare să-şi fi găsit o soluţie, după ce instanţa sălăjeană a anulat contractul de vânzare-cumpărare a magistralei, abonaţii Uzinei Electrice Zalău s-au trezit, din nou, cu caloriferele reci. Motivul îl constituie o decizie a autorităţilor locale, prin care robinetul care asigură încălzirea în locuinţele celor 200 de abonaţi casnici şi în cele 45 de instituţii publice, printre care şcoli şi grădiniţe, a fost închis, în contextul încălzirii vremii. „Am primit solicitări din partea unor instituţii de învăţământ ca să întrerupem furnizarea agentului termic, pe…

Mai mult...

Tot mai multe produse expirate pe rafturile comercianţilor sălăjeni

Sălăjenii care intenţionează să-şi achiziţioneze diferite soluţii pentru curăţenie, pentru întreţinerea locuinţelor sau materiale de construcţii trebuie să fie foarte atenţi la eticheta care atestă termenul de valabilitate al produsului. Avertizarea vine din partea reprezentanţilor Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Sălaj ca urmare a unor controale care au scos la iveală faptul că în magazinele de profil din judeţ se comercializează produse pentru curăţenie şi întreţinere locuinţe cu termenul de valabilitate expirat. Potrivit unor informaţii furnizate de comisarul şef al CJPC Sălaj, Dorina Rednic, în cursul lunii trecute, comisarii…

Mai mult...

Luna noiembrie abundă în evenimente culturale pentru zălăuani

Zălăuanii sunt aşteptaţi în cursul acestei luni la o serie de evenimente culturale. Spectacole de muzică populară, teatru pentru copii, operă şi diferite expoziţii sunt doar câteva din activităţile la care locuitorii municipiului pot lua parte. Evenimentele culturale vor debuta astăzi, 6 noiembrie 2013, iar timp de două zile zălăuanii vor putea lua parte la Festivalul Naţional de Folclor „Cânt şi joc pe plai străbun” – festival organizat de Primăria Municipiului Zalău şi Casa Municipală de Cultură. Astfel, în 6 noiembrie, începând cu ora 13, copiii şi tinerii sunt aşteptaţi…

Mai mult...

Muzeul Judeţean invită zălăuanii la conferinţa despre epoca bronzului

Sub denumirea de „Schimburi comerciale în epoca bronzului. Mărturii arheologice din zona Sălajului”, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă organizează joi, 7 noiembrie, o conferinţă adresată tuturor persoanelor pasionate de trecutul îndepărtat. Evenimentul va avea loc, la Galeria de Artă „Ioan Sima” începând cu ora 14,30. Potrivit organizatorilor, în epoca bronzului (2.500-1.000 î. HR), schimbul de produse, negoţul a luat amploare la scara întregului continent european. Astfel, prin intermediul unor imagini, ilustrând şi descoperiri din zona Sălajului, conferinţa îşi propune să ilustreze modul în care negustorii au contribuit la răspândirea…

Mai mult...

Joi, termenul limită pentru depunerea Declaraţiei 092

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj face cunoscut că, până joi, 7 noiembrie, inclusiv, contribuabilii trebuie să depună la unităţile fiscale Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, formular 092. Au această obligaţie persoanele juridice şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, care au efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri în luna octombrie 2013 şi sunt obligate să-şi modifice perioada…

Mai mult...

Un copil de şase ani a incendiat şura părinţilor

  Anexa unei gospodării din localitatea Meseşenii de Sus a fost cuprinsă de flăcări marţi dimineaţa, în jurul orei 9,30. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, la faţa locului au intervenit pompierii Detaşamentului Zalău cu două autospeciale cu apă şi spumă şi un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Crasna. Cauza probabilă a incendiului a fost jocul copiilor cu focul. Fiul proprietarului, în vârstă de şase ani, lăsat nesupravegheat de părinţi, s-a jucat cu chibriturile în preajma anexei, provocând…

Mai mult...

Proiectile neexplodate, descoperite în Meseşenii de Sus

  Pirotehniştii sălăjeni au intervenit luni, 4 noiembrie, pentru asanare de muniţie neexplodată descoperită în grădina unui localnic din Meseşenii de Sus. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ”Porolissum” al judeţului Sălaj, echipa pirotehnică ajunsă la faţa locului a identificat muniţia ca fiind o bucată de proiectil artilerie de calibrul 76 milimetri. În urma cercetării zonei a mai fost descoperit un proiectil artilerie de calibrul 86 milimetri. Muniţiile au fost ridicate, transportate şi depozitate în vederea distrugerii. Reprezentanţii ISU Sălaj recomandă cetăţenilor ca la găsirea…

Mai mult...

Profesorul Lascu, trimis în judecată pentru ucidere din culpă

Profesorul zălăuan Mircea Lascu, organizatorul taberei de matematică de la Buşteni, unde o olimpică de 13 ani a murit după ce a căzut de la etajul vilei în care era cazată, a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă. Procesul de află pe rolul Judecătoriei Sinaia şi are ca prim termen data de 13 noiembrie. În acest dosar, asociaţia „Math Time” Zalău, ce îl are ca reprezentant legal pe profesorul Lascu, este parte responsabilă civilmente, în timp ce părinţii minorei s-au constituit parte civilă. Tragedia s-a petrecut la începutul…

Mai mult...

Zvonoteca

# De când au impus guvernanţii condiţiile astea aspre pentru acordarea ajutorului de încălzire, tare puţini oameni mai au îndrezneala să ceară. Anu’ ista îs puţini peste 1.000. Dar, e bătaie de joc! Cică eştia de la ţară care au mai multe galiţe nu pot primi ajutor, chiar dacă au o pensie minimă. Ce fără cap îs făcute legile astea! # Oamenii care stau în zona de la Grădina Poporului, în apropierea unui restaurant, îs dare daţi peste cap. Că cică, din cauza unor lucrări făcute în zonă, realizate în…

Mai mult...