Procedura de cumpărare a locuinţelor ANL a fost lansată

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), a lansat procedura de cumpărare a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, prin programul “Prima Casă”. De asemenea, locuinţele pentru tineri pot fi achiziţionate şi prin credite ipotecare obţinute de la alte bănci. În ultima lună, Guvernul a adoptat măsuri care să faciliteze achiziţia locuinţei pe care o deţin chiriaşii din blocurile construite prin programul ANL “Locuinţe pentru tineri destinate închirierii”, inclusiv prin facilitarea contractării de credite garantate de stat, prin programul “Prima Casă”. Aceştia beneficiază, în anul…

Mai mult...

Peste 100 de contestaţii la sesiunea de toamnă a bacalaureatului

Cele mai multe contestaţii au fost depuse la matematică, respectiv 37, urmate de cele la limba şi literatura română, 33. Potrivit informaţiilor furnizate de Flavia Ardelean, vicepreşedintele comisiei de bacalaureat Sălaj, imediat după afişarea primelor rezultate, au fost înregistrate 111 contestaţii. Cei mai mulţi candidaţi nemulţumiţi de notele obţinute în această sesiune au fost cei care au susţinut examenul la matematică, 37, spre deosebire de sesiunea anterioară, când cele mai multe contestaţii au fost depuse la limba şi literatura română. De asemenea, 33 de absolvenţi de liceu au contestat nota…

Mai mult...

Viitoarea biserică din Crişeni va fi construită de „cine trebuie”

Aşa cum anticipam în urmă cu câteva zile, câştigătorul „licitaţiei” pentru desemnarea constructorului noii biserici ortodoxe în localitatea Crişeni a fost firma agreată de către feţele bisericeşti. Deşi autorităţile din comună au cadorisit Parohia Ortodoxă Română Crişeni cu o sumă deloc de neglijat, respectiv 740.000 de lei, acestora ni li s-a permit nicio altă implicare în presupusa licitaţie. Acest lucru ne-a fost confirmat de către primarul Maior Andrei. „Ne-au lăsat pe dinafară, fără nicio explicaţie. Nu am fost convocaţi la niciuna dintre întâlnirile comisiei care s-a ocupat de organizarea licitaţiei.…

Mai mult...

Primarii sălăjeni au fost iniţiaţi în tainele Legii infrastructurii de comunicaţii

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) s-au întâlnit, marţi, la sediul Instituţiei Prefectului Judeţului Sălaj cu 52 de primari sălăjeni şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, pentru le comunica responsabilităţile ce le revin ca urmare a implementării Legii nr. 154/2012 privind regimul infrastructurii reţelelor de comunicaţii electronice. Întâlnirea se înscrie într-o campanie de informare derulată de către ANCOM, al cărei scop îl reprezintă facilitarea implementării prevederilor actului normativ amintit, ce are impact atât asupra activităţii furnizorilor de reţele de comunicaţii electronice, cât şi asupra autorităţilor publice…

Mai mult...

Primăriile, invitate să ridice alimentele comunitare

Cantităţi de făină şi ulei distribuite Sălajului în cadrul „Planului anual de furnizare a produselor alimentare pentru cele mai defavorizate persoane PEAD 2013” se află deja în depozitul central de la Zalău, a anunţat, ieri, Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ. „Vrem să distribuim din vreme toate ajutoarele alimentare oferite de Uniunea Europeană în cadrul acestui program. Solicităm primăriilor care au mijloace de transport să vină să ridice aceste alimente din depozitul central de la Zalău. Spre deosebire de…

Mai mult...

Şah: Cupa de vară

În oraşul Şimleu Silvaniei, şahul – sportul minţii – se numără printre sporturile mult îndrăgite de localnici, mai ales, de către elevi. Se poate spune că în urbea de la poalele Măgurii Şimleului, cele mai multe competiţii într-un an, sub diferite forme, se desfăşoară la şah. Mulţi dintre şimleuanii care au practicat acest sport, cunoscându-i valenţele intelectuale deosebite, şi-au găsit din când în când o clipă de răgaz pentru a-şi ajuta copiii să înveţe jocul acesta minunat, despre care poetul, scriitorul şi omul de ştiinţă german Johann Wolfgang Goethe spunea…

Mai mult...

Mircea Abraham, încrezător înaintea startului de sezon

„Mi-aş dori să ne clasăm între primele şase echipe”, spune antrenorul echipei Phoenix După aproape o lună de pregătire fizică, jucătorii echipei CS Phoenix Şimleu Silvaniei se antrenează doar în sală de mai bine de o săptămână. Formaţia de la poalele Măgurii a început antrenamentele în 1 august, dată la care toţi voleibaliştii au răspuns prezent, chiar şi străinii transferaţi în această vară. „În primele trei săptămâni am făcut doar pregătire fizică, combinată cu antrenamente în sala de forţă. O dată pe săptămână aveam şi o zi de recuperare, la…

Mai mult...

Culturiştii sălăjeni, la un pas de podium

Sala Polivalentă din Bistriţa a găzduit la finele săptămânii trecute ediţia din acest an a Campionatului Naţional de culturism, fitness, bodyfitness, bodybuilding şi bikini rezervat seniorilor şi senioarelor atât la individual, cât şi pe perechi. Printre cei 120 de sportivi prezenţi la competiţia de la Bistriţa s-au aflat şi patru culturişti sălăjeni: Tokoly Francisc, Ioan Laslo şi Marius Ilieş, toţi trei de la CS Gold Gym Şimleu Silvaniei şi Liviu Unguruşan, de la CS Alfa Zalău. Cel mai bun rezultat l-a obţinut şimleuanul Ioan Laslo. Medaliat cu argint în proba…

Mai mult...

Weekend roman la Zalău

Aproximativ 300 de persoane îmbrăcate în costume romane vor defila vineri, 6 septembrie, în cadrul Paradei Festivalului Roman Zalău-Porolissum. Aflat la cea de-a noua ediţie, Festivalul Roman, ce se va desfăşura în perioada 6-8 septembrie, vine cu o serie de elemente de noutate, printre care concertul trupei germane Haggard, proiecţia filmului documentar realizat în cadrul proiectului „Promovarea festivalului Roman Zalău Porolissum – instrument de promovare a siturilor arheologice locale”, conferinţa interdisciplinară „Siturile arheologice din România – între valoare istorică şi dezvoltare economică”, precum şi bătălia finală, la care vor participa…

Mai mult...

La sfârşitul primelor opt luni ale anului: Leul este cea mai performantă monedă din UE

„La sfârşitul primelor 8 luni ale anului, Leul se poziţionează pe piețele financiare drept cea mai performantă monedă din UE faţă de Euro: moneda naţională a înregistrat vineri, 30 august (la închiderea ultimei şedinţe de tranzacţionare din luna trecută), o uşoară apreciere în faţa Euro, de aproape 0,3%, comparativ cu cotaţia de la începutul lui ianuarie, fiind singura monedă din UE care a marcat o creştere faţă de moneda unică europeană, până în prezent pe anul în curs”, a arătat Silviu Pojar, Sales Manager la Noble Securities- sucursala România, membru…

Mai mult...

Judeţul este împânzit de radare

Sălăjenii, şi nu numai, care vor circula în această săptămână pe drumurile din judeţ trebuie să aibă mare grijă la pedala de acceleraţie. “Ochii” poliţiştilor vor veghea în perioada 3-8 septembrie cele mai tranzitate tronsoane de drum din Sălaj. Astfel, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean(IPJ) Sălaj, aparatele radar din dotarea Serviciului Rutier vor acţiona, în intervalul menţionat, în municipiul Zalău, pe B-dul Mihai Viteazu, pe străzile Corneliu Coposu şi Gheorghe Doja. În judeţ au fost amplasate radare pe DN 1F, pe raza localităţilor Românaşi – Poarta Sălajului – Sutor…

Mai mult...

Şapte sălăjeni, mai aproape de o carieră în magistratură

Doar trei candidaţi sălăjeni au mai rămas în cursa pentru unul dintre cele 70 de posturi de judecător la judecătorii scoase la concurs în acest an de către Institutul Naţional al Magistraturii, după ce au reuşit să obţină punctajul minim de 70 de puncte necesar pentru a fi declarat admis. Rezultatele probei eliminatorii de verificare a cunoştinţelor juridice au fost publicate pe site-ul instituţiei în urmă cu câteva zile. La această primă probă a concursului de admitere în magistratură au participat 14 de sălăjeni, dintre care doi au optat pentru…

Mai mult...

Gabriel Bârjac, vicepreşedinte CJA Sălaj: „O mare parte dintre jucători nu cunosc regulamentul”

Prima etapă din noul sezon al Ligii a IV-a de fotbal a fost umbrită de evenimentul de la Bocşa, din timpul partidei Olimpic Bocşa – Unirea Mirşid, încheiat cu scorul de 0 – 3. Jucătorul echipei gazdă, Robert Niculăuţ, a fost eliminat în minutul 43 al întâlnirii, după un atac periculos asupra unui adversar. Decizia arbitrului Robert Goie l-a înfuriat pe căpitanul echipei din Bocşa, acesta lovindu-l cu pumnul pe centralul întâlnirii. Deşi era eliminat, jucătorul s-a dus la pauză spre centrul terenului, unde se afla brigada de arbitri, lovindu-l…

Mai mult...

În Sălaj, există şi bun simţ! Majoritatea producătorilor de panificaţie au ieftinit pâinea

  Prima zi de toamnă a adus preţuri şi cu 20 la sută mai mici la produsele de panificaţie. Însă nu la toate. Pâinea şi specialităţile din panificaţie fără umplutură au TVA de 9 la sută, începând de duminică, 1 septembrie, potrivit unui Ordin comun al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi al Ministerului Finanţelor Publice, publicat în data de 28 august în Monitorul Oficial. Produsele cărora li se va aplica o cotă redusă sunt definite în actul normativ menţionat. Astfel, „prin pâine se înţelege produsul preparat dintr-un aluat obţinut…

Mai mult...