O asistentă de la Ambulanţă a fost bătută în timpul unei intervenţii

O asistentă a Substaţiei de Ambulanţă Jibou a fost atacată în cursul nopţii trecute, în timp ce acorda îngrijiri medicale unui pacient în localitatea Domnin, comuna Someş Odorhei. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, „poliţiştii din Someş Odorhei au fost sesizaţi prin apelul la numărul unic de urgenţă 112, că în noaptea de 8 august, la ora 2.15, Veronica B., în vârstă de 52 de ani, în timp ce-şi exercita atribuţiile de serviciu în localitatea Domnin, a fost lovită cu pumnul în faţă de către…

Mai mult...

Autoturismul dobândit prin partaj nu mai poate fi înmatriculat gratuit

Autovehiculele dobândite prin partaj nu mai sunt scutite de la plata timbrului de mediu. Prevederea a fost eliminată de autorităţi printr-un act normativ publicat recent în Monitorul Oficial. Măsura a fost luată întrucât a creat o discriminare între beneficiarii excepţiei şi cei care sunt obligaţi la plata timbrului. Conform notei de fundamentare a documentului, faptul că maşinile dobândite prin partaj au fost scutite de la plata timbrului de mediu a dus la crearea unui mecanism legal de evitare a plăţii, prin învoiala la notar. Mai exact, este vorba despre acele…

Mai mult...

Dacă vrei să râzi, apasă aici!

Undeva la ţară… Bate cineva în geam noaptea pe la ora trei şi întreabă: -Hei, n-ai văzut o turmă de boi? -De ce? Ai rămas în urmă? * * * Soţul, întors acasa, simte mirosul din bucătărie. -Iar tocană de pasăre? -Dragule, tu nu ştii ce vrei: luni îţi place tocana, marţi, miercuri, joi la fel – îţi place. Şi deodată, vineri nu-ţi mai place! * * * Părinţii vin acasă, intră în camera copilului şi văd ieşind de sub pernă un colţ de revistă. Curioşi, scot revista şi văd…

Mai mult...

Zvonoteca

# Suflă vântul prin instituţiile din judeţ, toţi şefii sunt plecaţi în concediu. Păi, dacă prim-ministrul e la plajă cu bona în Miami, de ce ar sta ai nostri la birouri? # Sute de infracţiuni zilnic pe camerele de supraveghere din municipiu. Şoferi indisciplinaţi, rezultatul “prevenirii” poliţiştilor. Cand ridicăm câteva maşini pe zi şi stăm cu radarul pe pasarelă, la ce ne putem aştepta? # Iar a pus statul accize pe pălinca, să vezi acum evaziune în zonă! De parca nu era.

Mai mult...

Mai puţine incendii de vegetaţie uscată în Sălaj

Numărul incendiilor de vegetaţie uscată ce s-au produs în judeţ de la începutul acestui an a scăzut semnificativ, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, Cristian Cuibuş, dacă până la începutul lunii august 2012, pomperii interveniseră la 176 de incendii de vegetaţie uscată, de la începutul acestui an, angajaţii ISU au acţionat pentru lichidarea a 23 de astfel de incendii. „Anul trecut, numai în luna martie au fost 172 de incendii de vegetaţie uscată”, a…

Mai mult...

Topul celor mai mari lefuri din Primăria Zalău

Deşi poate pare greu de crezut, cel mai mare salariu din Primăria Municipiului Zalău nu este nici pe departe cel al primarului Radu Căpîlnaşiu. Directorii de la diferite departamente, administratorul public al oraşului dar şi secretarul sunt printre cei mai bine plătiţi salariaţi din primărie, lefurile lor fiind cuprinse între 40.000 şi 50.000 de lei pe an. Într-un top al celor mai mari salarii din Primăria Municipiului Zalău, realizat de cotidianul Magazin Sălăjean, edilul oraşului se clasează pe locul al VII-lea. Cel mai bine plătit angajat din Primăria Municipiul Zalău…

Mai mult...

Producţia de grâu a Sălajului, cu o treime mai mare decât anul trecut

Producţia totală de grâu realizată în acest an în judeţul Sălaj este cu 35,5 la sută mai mare decât cea obţinută în 2012, potrivit datelor furnizate de către reprezentanţii Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Sălaj. Acest salt nu este dat, însă, de creşterea producţiei medii la hectar, ci a rezultat ca urmare a extinderii suprafeţei semănate cu grâu. Sursa citată arată că în acest an, la nivelul judeţului au fost semănate cu grâu 5.741 de hectare, obţinându-se o producţie totală de peste 18.084 de tone, în timp ce în 2012, suprafaţa…

Mai mult...

Patru hectare de vegetaţie uscată, mistuite de flăcări în Aluniş

Patru hectare de vegetaţie uscată au fost mistuite de flăcări în această după-amiază în localitatea sălăjeană Aluniş. Incendiul a izbucnit în jurul orei 16,30, pe un teren situat în apropierea gării din localitate. Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Porolissum” Sălaj, Cristian Cuibuş, pentru lichidarea incendiului a fost solicitată Garda de Intervenţie Cehu Silvaniei, după ce voluntarii din cadrul primăriei nu au reuşit să facă faţă flăcărilor.  Din fericire, potrivit sursei citate, focul nu s-a extins şi la suprafeţele cultivate aflate în…

Mai mult...

Străinii ne vânează fazanii şi iepurii

Printre vânătorii care au ales Sălajul pentru a-şi exercita hobby-ul se numără şi francezi, spanioli şi italieni, susţin oficialii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Sălaj. Anul trecut, spre exemplu, în jur de 20 de vânători străini au ajuns în Sălaj, pentru vânat mic – fazani, iepuri, potârnichi, în zona Şamşudului ori Cehu Silvaniei. Străinii care vin să vâneze în Sălaj trebuie să achite Asociaţiei, care gestionează fondul de vânătoare, sume consistente. Simpla participare la o partidă de vânătoare este taxată cu sume cuprinse între 50 şi 150…

Mai mult...

Pălincarii sălăjeni primesc o nouă lovitură

O nouă majorare a accizelor la alcool, pentru acoperirea găurii bugetare cauzată de reducerea TVA la pâine, va duce implicit la o creştere a evaziunii fiscale în rândul producătorilor de băuturi alcoolice. De această părere este şi Grigore Ardelean, preşedintele Asociaţiei producătorilor de ţuică din Sălaj, care spune că orice creştere a accizelor la alcool nu este una benefică, chiar din contră. În urmă cu aproximativ două săptâmâni, premierul Victor Ponta, în urma unor negocieri cu FMI, anunţa faptul că de la 1 septembrie 2013 se va reduce TVA-ul la…

Mai mult...

„Amicii Muzeului”, în paradă la Carei

Asociaţia „Amicii Muzeului” din Zalău a participat, la finele săptămânii trecute, la prima ediţie a Festivalului Medieval de la Carei, cu voluntari echipaţi în daci şi romani, civili şi luptători. Cele două trupe sălăjene – Cohors III Campestris Civium Romanorum Milliaria şi Lupii Daciei – au reprezentat atracţia festivalului atât prin echipament, cât şi prin programul prezentat. „Sub deviza „Retrăieşte istoria alături de noi”, romanii din trupa Cohors III Campestris au prezentat diverse manevre de front şi paradă executate de armata romană, dar şi manevre ofensive şi defensive executate în…

Mai mult...

Cod galben de caniculă, două zile de pârjol în Sălaj

Timp de două zile, joi şi vineri în 8-9 august, judeţul Sălaj se află sub cod galben de caniculă. Avertizarea vine din partea meteorologilor şi va intra în vigoare începând de mâine. Potrivit meteorologilor, în intervalul amintit, temperaturile maxime vor depăşi 37 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic. Potrivit meteorologilor, odată cu intrarea în vigoare a codului galben de caniculă în mai multe judeţe din Transilvania, inclusiv în Sălaj, pentru alte şase judeţe din vestul ţării a fost…

Mai mult...

Incendiu în Archid

Detaşamentul de pompieri Zalău din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Porolissum” Sălaj a fost solicitat să intervină miercuri, 7 august, în jurul orei 12,30, pentru a stinge un incendiu  izbucnit la vegetaţie uscată  la ieşirea din localitatea Coşeiu spre Archid.  Acesta a fost semnalat la numărul unic de urgenţă 112 de un trecător. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Sălaj, Cristian Cuibuş, flăcările au mistuit două hectare de vegetaţie uscată. Incendiul a fost provocat de o persoană necunoscută.  

Mai mult...

Suspecţi de furt prinşi de poliţiştii sălăjeni

Poliţiştii sălăjeni au reuşit să identifice trei suspecţi de furt. Este vorba de trei tineri din Cehu Silvaniei, cu vârste cuprinse între 24 şi 28 de ani, care ar fi furat la finele săptămânii trecute trei telefoane mobile. Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, luni, 5 august, Emoke M., din Cehu Silvaniei, a sesizat Poliţia despre faptul că vineri, 2 august, persoane necunoscute i-au sustras dintr-o borsetă aflată pe o bicicletă în interorul curţii, un telefon mobil în valoare de 2.300 de…

Mai mult...