Mii de cărţi de muncă zac neridicate la ITM Sălaj

Peste 7.000 de carnete de muncă aşteaptă să fie ridicate de către titulari de la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj. Chiar dacă aceste acte au fost scoase din uz, în favoarea Registrului electronic de evidenţă a salariaţilor, titularii trebuiau să-şi ridice actele care le atestă vechimea în muncă până la data de 30 iunie 2011. Acest lucru nu s-a întâmplat iar în prezent în arhivele instituţiei zac prăfuite 7.320 de carnete. Potrivit unor informaţii furnizate de Luminiţa Nemeş, inspector şef al ITM Sălaj, din totalul carnetelor de muncă…

Mai mult...

Declaraţiile ce trebuie depuse în iulie la Fisc

Contribuabilii sălăjeni trebuie să fie vigilenţi în această lună pentru a nu fi puşi la plată suplimentară de Fisc. Până la sfârşitul lunii vor trebui depuse la ghişeele Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Sălaj peste 15 declaraţii. Astfel, până în 5 iulie, vor trebui să depună formularul 092 persoanele fizice şi juridice care au efectuat achiziţii intracomunitare. Totodată, până în 10 iulie vor trebui depuse formularul 010 persoanele juridice plătitoare de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire şi formularul 020 de către persoanele fizice care au depăşit plafonul…

Mai mult...

Tineri din România şi Ungaria, în tabăra internaţională la Cehu Silvaniei

Zeci de tineri şi elevi din România dar şi din Ungaria vor învăţa, timp de aproximativ o săptămână, în perioada 6 -12 iulie, într-o tabără la Cehu Silvaniei, din tradiţiile, meşteşugurile, cântecele şi jocurile populare ale Sălajului. Este vorba despre tabăra internaţională „Zsibai”, eveniment organizat de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Asociaţia de Tineret „Berekenye”, Primăria, Consiliul Local şi Casa de Cultură din Cehu Silvaniei. Potrivit organizatorilor, la evenimentul aflat la a XII-a ediţie, vor participa tineri din România şi Ungaria care vor învăţa dansuri populare din…

Mai mult...

Accidentat în timp ce aştepta autobuzul

  Un bărbat din Zalău a fost accidentat uşor luni, 1 iulie, în parcarea din spatele Gării CFR Zalău, în timp ce aştepa autobuzul. Incidentul rutier s-a petrecut la ora 20,25. Autorul accidentului a fost, conform informaţiilor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, un tânăr, în vârstă de 32 de ani, din localitatea Viile, judeţul Satu Mare, Marius D. Potrivit sursei citate, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Mai mult...

Biciclist accidentat grav în Camăr

  Andraş D., în vârstă de 59 de ani, circula cu bicicleta când s-a angajat în depăşirea unui autoturism, care staţiona pe partea carosabilă, pe sensul său de mers. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, biciclistul a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară care circula regulamentar din sens opus. În urma impactului, biciclistul a fost rănit grav. Incidentul rutier a avut loc luni, 1 iulie, în localitatea Camăr, în jurul orei 17,30.  Potrivit sursei citate, cei doi, respectiv conducătorul auto şi biciclistul, nu se aflau…

Mai mult...

„Maestrul Barcsay şi discipolii săi”, în expoziţie la Muzeul „Ioan Sima”

Muzeul de Artă „Ioan Sima” va găzdui, începând de vineri, 5 iulie, de la ora 17, o expoziţie de grafică din Ungaria denumită „Maestrul Barcsay şi discipolii săi”. Expoziţia înşiră o suită de lucrări de grafică executate în tehnica serigrafiei de către artişti de seamă ai şcolii de avangardă maghiară al cărei centru era pe vremuri Szentendre, un oraş mic pe Dunăre. Maestrul Baracsay Jenõ, originar din Transilvania din satul Katona din Câmpia Transilvaniei, a devenit recunoscut în arta contemporană postbelică prin activitatea sa de artist plastic, fiind totodată şi…

Mai mult...

Accident grav în Chechiş

  Un bărbat, în vârstă de 61 de ani, din localitatea maramureşeană Vicea, a provocat luni, 1 iulie, un accident rutier în localitatea sălăjeană Chechiş, în urma căruia o persoană a fost rănită grav. Incidentul a avut loc în jurul orei 15 pe drumul naţional 1G, conform informaţiilor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. Astfel, maramureşeanul Vasile M., în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe direcţia Bălan – Jibou, a pierdut controlul vehiculului, a trecut pe contrasens, izbindu-se de un copac situat pe partea stângă a drumului,…

Mai mult...

Cunoscutul artist reggae, Alborosie, la Festivalul Peninsula!

Unul din superstarurile mondiale ale muzicii reggae, Alborosie, va cânta la Festivalul Peninsula, în prima zi a evenimentului. Tot din categoria superlativelor, vor mixa în Cluj-Napoca, pe Valea Gârbăului din Pădurea Făget, între 18 şi 21 iulie, şi cei mai cunoscuţi DJ-i ai Ungariei, Sterbinszky şi Julian, iar pe 19 iulie va concerta şi consacrata trupă clujeană Altar. Alborosie este un artist polivalent. Originar din Sicilia, acum locuieşte în Jamaica şi are o impresionantă coamă de tip rasta. Nu doar vocea îl recomandă, ci şi talentul de DJ şi compozitor,…

Mai mult...

Dacii şi romanii de la”Amicii Muzeului”, la festivalul „Apulum”

Voluntarii de la Asociaţia „Amicii Muzeului” din Zalău au participat la finalul săptămânii trecute, 29 -30 iunie, la Alba Iulia la Festivalul Roman „Apulum”. Aflat la prima ediţie festivalul şi-a propus să atragă atenţia asupra bogatului patrimoniu al aşezării „Apulum” din antichitate, astăzi Alba Iulia. Pe lângă luptătorii daci şi romani, de la „Amicii Muzeului”, organizatorii au invitat şi alte trupe daco-romane atât din ţară cât şi din afara ţării pentru a face spectacol. Sutele de turişti din mai multe colţuri ale ţării dar şi din străinătate veniţi în cetatea…

Mai mult...

În Şimleu Silvaniei, românii de pretutindeni sărbătoresc „La Fântâna Dorului”

Peste 300 de invitaţi din şapte state vor participa, în perioada 12-14 iulie, la Şimleu Silvaniei, la cea de-a treisprezecea ediţie a Festivalului Internaţional pentru Românii de Pretutindeni „La Fântâna Dorului”. Manifestarea, născută în urmă cu mai bine de un deceniu, la iniţiativa lui Gavril Neaga, directorul Clubului Copiilor din Şimleu şi director al festivalului, a devenit una de renume pentru că reuneşte românii de pretutindeni. „La ediţia din acest an, în oraşul de sub Măgura vor urca pe scenă ansambluri, tarafuri, grupuri vocale, trupe de dans, interpreţi de folclor…

Mai mult...

Nu mai întrebaţi de ce nu suntem întrebaţi

Posibil moto: „Aceeaşi mizerie ne tratează, prin rotaţie, ca pulime. Iar noi înghiţim, că doar nu suntem turci să-i scuipăm” (Mircea Toma, Kamikaze, 19 – 25 iunie 2013) Recenta decizie politică a Curţii Constituţionale, cum că referendumul cu „cvorum” de 30 la sută e curat constituţional da’ nu se aplică decât de la anul (şi la mulţi ani!), trimite în prelungiri procesul de modificare a actului (probabil) fundamental al patriei, dacă nu cumva, după un model deja aplicat la noi, se va organiza referendum câte zile va trebui pentru asigurarea…

Mai mult...

Zvonoteca

#În toată una dimineaţa şoferii care trec prin centrul oraşului, în intersecţia din faţa Primăriei din Zălau, fac cu nervii de la gropile din asfalt. De minten o lună, de când o plouat un ptic mai bine şi o ieşit canalizarea de o ros asflatu, nime nu face mnica. Ceia de firma care-i musai să repare drumurile în oraş dau vina pe ceilalţi care ne dau apa şi uite aşa, motorele şoferilor care trec prin centru aşteaptă să fie duse la service. Dade, dade s-andura oarecare şi a repara drumu.…

Mai mult...

Primarul din Măerişte a fost achitat în dosarul de corupţie

Vasile Lazăr, edilul comunei Măerişte, a fost achitat, la finele săptămânii trecute, de către magistraţii Judecătoriei Şimleu Silvaniei, în dosarul în care a fost judecat de corupţie pentru că, în 2009, ar fi efectuat plăţi pentru lucrări fictive. Aceeaşi sentinţă îi vizează şi pe ceilalţi trei inculpaţi din dosarul amintit – Daniela Mariana Pop, Ioan Sonea şi Ioan Buta. Oficialii instanţei susţin că soluţia a fost dată întrucât „faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii”, motivarea deciziei în acest dosar urmând a fi făcută în 20 de zile.…

Mai mult...

Bacalaureat 2013: Un elev din Şimleu, eliminat din examen, după ce a fost prins copiind

Un candidat a fost prins copiind la proba scrisă de limba şi literatura română, iar alţi 176 au lipsit. Candidatul, absolvent al unui liceu din Şimleu Silvaniei, a fost eliminat din examen după ce a fost surprins în timp ce îşi scotea fiţuica pentru a se inspira. Acesta îşi susţinea proba scrisă la centrul de examen de la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” din localitate. Potrivit informaţiilor furnizate de vicepreşedintele comisiei judeţene de bacalaureat, Flavia Ardelean, la prima probă scrisă a bacalaureatului, cea la limba şi literatura română, care a avut…

Mai mult...