Din toamnă, drumurile câmpeneşti din Camăr vor fi pietruite

Locuitorii comunei Camăr vor avea acces mult mai uşor, începând din toamna acestui an, la terenurile cultivate. Aproximativ 30 la sută din lucrările de mordernizare a drumurilor câmpeneşti au fost efectuate până în prezent, urmând ca până în noiembrie să fie finalizate. Cel puţin aşa speră edilul comunei Camăr, Levente Szabo. „Lucrările au început în primăvară, însă, din păcate, din cauza vremii nefavorabile, s-au efectuat, până în prezent, circa 30 la sută dintre acestea. Au fost realizate toate terasamentele la cele patru tronsoane de drum care fac legătura între vatra…

Mai mult...

Agricultura, baza dezvoltării României

Alexandru Lăpuşan Anul agricol 2012-2013 este un an agricol bun. Prognozele producţiei agricole de cereale (grâu şi porumb) vorbesc de peste 20 mil.tone, faţă de aproximativ 12 mil.tone în 2011-2012. Chiar dacă putem considera producţia totală (estimată) ca fiind una foarte bună, la randament (tone/ha) suntem încă departe de plutonul fruntaş european. Chiar şi la acest capitol avem, şi nu puţini, producători care au obţinut rezultate de top, unele dintre ele amintite în presa de specialitate. Fluctuaţia mare a producţiilor, de la un an la altul, influenţată de capriciile vremii…

Mai mult...

Zvonoteca

# Bine se ştiu folosi unii de funcţiile pe care le au, mai ales oamenii ăştia ai legii. Dacă n-au chef să stea la semafor până se face verde să poată să treacă, pornesc sirena şi… trec pe roşu. După ce au trecut, o opresc şi merg mai departe pe banda doi cu 50 la ora. Aşa da! Bun exemplu! # Cine vrea să treacă prin Parcul Central nu poate! Pe acolo nu se trece! Eştia care fac lucrări pa-colo au pus, tuma jos la intrare, o tablă prin care-i…

Mai mult...

Peste 800 de absolvenţi de liceu s-au înscris la sesiunea de toamnă a bacalaureatului

Peste 800 de absolvenţi de liceu s-au înscris la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat, care se desfăşura în perioada 19 august-5 septembrie. Înscrierile pentru cea de-a doua sesiune a bacalaureatului s-au încheiat vineri, 19 iulie. Potrivit informaţiilor furnizate de Florica Puşcaş, inspector şcolar în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, 804 absolvenţi de liceu s-au înscris pentru a participa la sesiunea august-septembrie a examenului de bacalureat din acest an. Din totalul celor înscrişi, cinci candidaţi sunt din alte judeţe, iar restul, respectiv 797, sunt din judeţul Sălaj. Dintre…

Mai mult...

Zalăul, în sărbătoare la Chicago

Duminică, în parcul Schiller Park-Irving Park & Cumberland din Chicago, timp de câteva ore, s-a petrecut în stil românesc. Aproape o mie de zălăuani, şi nu numai, stabiliţi de ani buni în metropola americană, au sărbătorit „Zilele Zalăului”, după propria reţetă. Fasolea cu ciolan, savurată pe ritmurile melodiilor interpretate de cântăreaţa sălăjeancă de muzică populară, Rodica Pop Seling, a făcut parte din meniul ediţiei din acest an, alături de alte bunătăţi preparate la ceaun, precum gulaşul. Ajuns la cea de-a zecea ediţie, evenimentul din acest an a fost unul special.…

Mai mult...

Pentru că le-au fost calculate greşit pensiile, aproape 150 de pensionari sălăjeni sunt executaţi silit

Aproape 150 de pensionari din judeţul Sălaj, care şi-au câştigat dreptul la pensie de ani buni, chiar şi din 2004, în baza unei decizii de pensionare, s-au trezit acasă, cu înştiinţări de poprire. Şi asta, nu din cauza faptului că nu au reuşit să-şi plătească la timp ratele sau taxele faţă de bugetul local ci din cauza faptului că drepturile lor au fost calculate greşit de funcţionari. Greşeala nu le aparţine dar „paguba” trebuie achitată. Unii, destul de vârstnici, nu vor reuşi să plătească „datoria” nici până la sfârşitul vieţii.…

Mai mult...

Ambasadorul Franţei în România vine la Zalău

Philippe Gustin, ambasadorul Franţei în România va ajunge luni, 29 iulie, la Zalău, unde va participa la o serie de întâlniri cu reprezentanţii administraţiei locale şi judeţene. Potrivit Instituţiei Prefectului Judeţului Sălaj, Philippe Gustin va va fi însoţit în vizita sa de Pascal Fesneau, consulul onorific al Franţei la Cluj-Napoca, Christophe Pomez, directorul Institutului Francez din Cluj-Napoca, precum şi de reprezentanţi ai companiei Michelin. Prefectul judeţului Sălaj, Ionel Ciunt, ne-a dezvăluit că, în afara subiectelor pe care delegaţia franceză va dori să le discute, partea română şi-a propus ca, la…

Mai mult...

Cei mai buni „juniori” în domeniul ştiinţelor se întrec la Zalău

Peste 100 de elevi, din clasele VII-IX,  din întreaga ţară, participă, în perioada 22-26 iulie, la unul dintre cele mai complexe concursuri şcolare, găzduit, în premieră, de municipiul Zalău. Este vorba despre etapa naţională a Olimpiadei „Ştiinţe pentru Juniori”, în cadrul căreia concurenţii sunt testaţi la trei materii, respectiv chimie, fizică şi biologie. Deschiderea oficială a competiţiei, a avut loc luni, 22 iulie, începând cu ora 17, în sala “Avram Iancu” a Primăriei Municipiului Zalău. „La această olimpiadă participă cei mai buni elevi din ţară în domeniul ştiinţelor – biologie,…

Mai mult...

„Satul Sălăjean” împlineşte şapte ani

Zălăuanii vor avea parte şi în acest an de o nouă ediţie a „Satului Sălăjean”. Evenimentul, aflat la cea de a VII-a ediţie, va fi organizat în perioada 31 august-1 septembrie pe platoul central din faţa Instituţiei Prefectului şi va reuni meşteri populari din întreg judeţul, ansambluri de muzică populară, grupuri folclorice, dar şi bucătari pricepuţi care vor găti mâncăruri specifice. Ediţia din acest an este organizată de Consiliul Judeţean Sălaj, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Sălaj Plus” şi Cooperativa Agricolă Melifera Carpatica în parteneriat cu Centrul de Cultură şi Artă…

Mai mult...

Din august, energia electrică va fi mai ieftină

Consumatorii casnici vor plăti începând de luna viitoare mai puţin la factura de electricitate. Valoarea facturii va scădea cu circa cinci la sută, începând cu data de 1 august 2013, reducerea având loc ca urmare a amânării acordării certificatelor verzi pentru producătorii de energie regenerabilă dar şi ca urmare a scăderii cu 1,3 la sută la energia electrică livrată cosnumatorilor finali anunţată în cursul lunii iunie, de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea în Domeniul Energiei (ANRE). Decizia a fost luată în urma unei analize realizată de Comitetul de reglementare din instituţie…

Mai mult...

A ajuns la Urgenţă, după ce a fost bătut de fiul său

Un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din localitatea sălăjeană Lazuri, a ajuns duminică, 21 iulie, în jurul orei 11, la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, prezentând fracturi multiple la nivelul feţei, după ce a fost agresat de fiul său. După cum a explicat Codruţa Puşcaş, purtătorul de cuvânt, al unităţii spitaliceşti, sălăjeanul a fost diagnosticat cu un traumatism facial vechi de 16 ore, iar în prezent, se află internat la Clinica de Chirurgie Buco-Maxilo-Facială din Cluj-Napoca. Conform informaţiilor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului…

Mai mult...

FC Zalău, remiză „albă” în amicalul cu Olimpia Satu Mare

Cu două zile înaintea plecării în stagiul de pregătire din staţiunea Borsec, fotbaliştii pregătiţi de Vasile Jula şi Cristian Oros au susţinut cel de-al treilea amical al verii. FC Zalău a întâlnit, pe Stadionul Municipal din Zalău, nou-promovata în Liga a II-a, Olimpia Satu Mare, după ce miercuri, cele două s-au întâlnit şi în oraşul de pe malul Someşului, victoria revenindu-le sătmărenilor (7 – 4). Partida de sâmbătă s-a încheiat la egalitate, 0 – 0, însă ambele formaţii au avut câteva ocazii uriaşe de a înscrie. Dacă antrenorii Olimpiei şi-au…

Mai mult...

Morţii vor fi plimbaţi cu liftul în capela cimitirului municipal

Aproximativ 30.000 de lei vor fi investiţi în capela din cimitirul municipal pentru achiziţionarea unui lift. Investiţia a fost confirmată prin votul consilierilor locali, în şedinţa ordinară de Consliu Local care a avut loc la finalul săptămânii trecute, printr-un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local al municipiului Zalău pe semestru I pentru realizarea unor investiţii. Printre investiţii, se numără şi un lift cu care va fi dotată capela. Bugetul local al municipiul Zalău a fost supus, la finalul săptămânii trecute, unei rectificări bugetare ca urmare a unor investiţii ce…

Mai mult...

Jibouan, cercetat pentru furt calificat

Un tânăr, în vârstă de 24 ani, din localitatea Jibou este cercetat pentru furt calificat, după ce a furat dintr-un local din oraş ţigări şi băuturi alcoolice, în valoare de peste 6.000 de lei. Conform informaţiilor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, Gyula A., este suspectat de poliţiştii de investigaţii criminale din Jibou că în noaptea de 7 iulie a intrat, prin forţarea uşii de acces, într-o cofetărie din localitate, de unde a sustras ţigări şi băuturi alcoolice, în valoare totală de 6.344 de lei. Potrivit sursei…

Mai mult...