Elevii zălăuani, preocupaţi de spaţiile verzi din municipiu

Primăria municipiului Zalău şi SC Citadin Zalău SRL au încheiat un parteneriat cu trei unităţi de învăţământ din Zalău prin care, în perioada 26, 27 martie, respectiv 4 aprilie, de la ora 10, se va organiza o acţiune de plantare/ecologizare în spaţiile publice. Astfel, elevii Liceului “Gheorghe Şincai” vor amenaja şi întreţine spaţiile verzi din cartierul Păcii marţi, 26 martie, pentru ca în ziua următoare să vină rândul celor de la Liceul Ortodox “Sf. Nicolae”, care se vor ocupa de spaţiul verde din zona Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău. În…

Mai mult...

Criteriile pentru gradaţiile de merit au fost modificate

Cadrele didactice care doresc sã obtinã gradaţii de merit pot depune dosarele care conţin documentele justificative privind activitatea lor la Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj până în data de 11 aprilie. Potrivit inspectorului şcolar, Gheorghe Bancea, grilele de evaluare pentru gradaţiile de merit au fost întocmite deja de vineri, 15 martie. Gradaţia de merit reprezintă 25 la sută din valoarea salariului de bază şi se acordă pe o perioadă de cinci ani. Faţă de anul trecut, potrivit reprezentantului ISJ Sălaj, au apărut unele modificări privind criteriile de acordare al punctajului. Astfel,…

Mai mult...

O nouă investiţie de peste 700.000 de lei, finalizată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău

VIDEO Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău beneficiază începând de ieri, 20 martie, de una dintre cele mai moderne linii de porţionare şi servire a mesei. Bolnavii primesc acum mâncarea în truse dintr-un material special, care menţine alimentele calde timp de mai multă vreme. Investiţia,a cărei valoare depăşeste 722.000 de lei, a fost realizată printr-un parteneriat public privat, încheiat de Consiliul Judeţean (CJ) Sălaj şi multinaţionala TenarisSilcotub. Inaugurarea oficială a noului sistem de porţionare şi distribuţie a hranei pacienţilor din cadrul celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ a avut loc…

Mai mult...

Tenismenii de la CSM Zalău, fără medalii la Naţionale

Tenismenii (juniori II) de la CSM Zalău s-au întors fără medalii de la Campionatul Naţional de tenis de masă, pe echipe, desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, la Bistriţa. Clubul zălăuan a fost reprezentat de Ştefana Paşca, Domokos Reka şi Irina Goşa, la feminin, în timp ce la masculin, echipa a fost compusă din Rareş Olăhuş, Dan Mândru şi Cristian Mureşan, toţi pregătiţi de antrenorul Victor Puie. Cel mai bun rezultat l-au obţinut fetele, CSM Zalău clasându-se pe poziţia a XI-a. În prima fază a grupelor, echipa zălăuană a evoluat împotriva…

Mai mult...

Numirea lui Ionel Ciunt în fruntea Prefecturii Sălaj, publicată în Monitorul Oficial

Hotărârea Guvernului prin care Ionel Ciunt este numit în funcţia de prefect al judeţului Sălaj a fost publicată, miercuri, 20 martie, în Monitorul Oficial. Totodată, publicaţia oficială a statului român a mai publicat ieri decizia privind „încetarea exercitării funcţiei publice de prefect al judeţului Sălaj” de către Filonaş Chiş. La exact o săptămână de la şedinţa de Guvern în cadrul căreia s-a luat decizia numirii lui Ionel Ciunt în funcţia de prefect de Sălaj, hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial 149 din 20 martie 2013. Tergiversarea oficializării acestei decizii…

Mai mult...

Sălajul, sub cod galben de ninsori!

Meteorologii au emis o avertizare cod galben valabilă de vineri dimineaţa până sâmbătă dimineaţa, atenţionând că în vestul, centrul şi nordul ţării vor predomina ninsorile, în sud şi sud-est vor fi ploaie şi lapoviţă, iar la sfârşitul săptămânii vremea se va răci accentuat în toate regiunile. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, înainte de intrarea în vigoare a codului galben, începând de joi, ora 14 şi până vineri, la ora 8, va ploua în toată ţara, iar spre sfârşitul intervalului, în regiunile vestice şi nordice ploile se vor transforma în lapoviţă…

Mai mult...

Volei „pe pâine” la poalele Meseşului

Sala de sport a Şcolii Gimnaziale „Mihai Viteazu” din Zalău va găzdui, timp de trei zile, sferturile de finală din cadrul Campionatului Naţional de volei, rezervat juniorilor Clubul Sportiv Şcolar Zalău a câştigat dreptul de a organiza sferturile de finală din cadrul Campionatului Naţional de volei, rezervat juniorilor I. Voleibaliştii antrenaţi de Dan Predescu şi Marin Silaghi au fost repartizaţi în Seria a V-a, urmând să aibă ca adversare formaţiile: CSS Oţelul Roşu, CSS LPS Suceava şi CSS Viitorul Cluj. Formaţia clujeană a fost adversara Zalăului şi în prima fază…

Mai mult...

Într-un context de volatilitate pe pieţele financiare: Leul şi-a consolidat aprecierea faţă de Euro

Luna februarie a adus destule turbulenţe pe pieţele financiare; Euro a avut o lună slabă, depreciindu-se faţă de majoritatea monedelor. Leul a crescut în februarie cu cca 0,5% în faţa monedei unice europene. „Februarie a fost o lună agitată atât politic (alegeri în Italia, diferite evoluţii privind situaţiile tensionate existente în anumite zone ale lumii etc), cât şi economic- cu multe rezultate negative din UE şi Zona Euro, semnale mixte privind SUA şi „ceva încurajări” în ceea ce priveşte China. Desigur că toate acestea au influenţat pieţele financiare care au…

Mai mult...

Luni, termen limită pentru depunerea declaraţiilor 010, 101

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sălaj face cunoscut contribuabililor că, pentru anul 2013, sunt obligate la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit care, la 31 decembrie 2012: au realizat venituri, altele decât cele din activităţi în domeniul bancar, în domeniile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital, cu excepţia persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de intermediere în aceste domenii, în domeniile jocurilor de noroc, consultanţei şi managementului; au realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei al 65.000 euro; capitalul social este…

Mai mult...

Marius Paşca agreează noul sistem din Liga a III-a

„Seriile trebuiau să se restructureze, la un moment dat” Liga a III-a, eşalon din care face parte şi FC Zalău, va arăta altfel începând cu sezonul 2013 – 2014. Comitetul Executiv din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a aprobat săptămâna trecută noul sistem competiţional, în toate cele trei eşaloane, începând cu sezonul viitor. Liga a III-a nu va mai fi formată din şase serii, urmând să aibă în componenţă doar patru a câte 18 echipe fiecare. Tehnicianul echipei FC Zalău s-a arătat încântat de modificarea aprobată de Comitetul Executiv. „Este…

Mai mult...

Zălăuanca Andreea Pojar a “îndulcit” juraţii de la Masterchef

Printre protagoniştii show-ului de televiziune, difuzat aseară de către postul de televiziune Pro Tv, se numără şi o zălăuancă în vârstă de 27 de ani pe nume Andreea Pojar. Tânăra lucrează într-o companie multinaţională şi susţine că participarea ei la Masterchef a fost o provocare lansată de către cea mai bună prietenă a ei. Plină de emoţii, Andreea s-a prezentat în faţa juriului cu un desert – bezea cu cremă de vanilie şi zmeură – care s-a dovedit a fi foarte delicios şi, chiar dacă a fost ţinută în suspans…

Mai mult...

Cafecult, la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău

Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău iniţiază, în parteneriat cu Liceul de Artă Ioan Sima, un nou program cultural, cu frecvenţă lunară, numit CAFECULT – întâlniri muzeale. Prima întâlnire va avea loc joi, 21 martie, de la ora 16, la Muzeul de Artă Ioan Sima. Potrivit organizatorilor, s-a căutat o formă degajată şi atractivă, în scopul diseminării unor informaţii interesante şi chiar incitante pentru un public larg despre subiectele abordate de expoziţiile temporare actuale. „CAFECULT este un prilej de socializare într-un mediu artistic acompaniat de muzica live şi de…

Mai mult...

Sălăjeanca Nneka Onyejekwe, pentru a treia oară campioana Elveţiei

Transferată la gruparea elveţiană, Volero Zurich, după ce a evoluat aproape opt ani la CSU Metal Galaţi, voleibalista originară din Sălaj, Nneka Onyejekwe, a câştigat săptămâna trecută, pentru a treia oară, campionatul Elveţiei. Nneka, care este căpitanul echipei Volero, a fost titulară în toate cele trei partide din finală. Scorul la general cu formaţia Kanti Schaffhausen a fost 3 – 0 (25 – 16, 25 – 18, 25 – 19, 25 – 19, 29 – 27, 25 – 13, 25 – 16, 25 – 16, 25 – 16). Nneka Onyejekwe…

Mai mult...

Abia ieşit din puful politichiei sălăjene, Ionel Mureşan ia în batjocură relaţia cu presa

Numirile politice fac ca în funcţii importante din instituţiile publice să ajungă, uneori, indivizi pentru care bunul simţ ori responsabilitatea vorbelor şi faptelor lor să fie nişte noţiuni abstracte. Mai grav, odată ajunşi în fotolii călduţe, unii au impresia că au căpătat peste noapte puteri paranormale, care le permit să dea cu flit celor din jur, fără vreo excepţie sau regulă. Nici măcar cea a bunului simţ. Este şi cazul unuia dintre cei mai proaspeţi directori sălăjeni, Ionel Mureşan, detaşat la finele săptămânii trecute la şefia Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea…

Mai mult...