Nou-promovata Phoenix Şimleu, la prima deplasare a sezonului

Sâmbătă, ora 17, Sala Sporturilor din Dej Unirea Dej – Phoenix Şimleu La fel ca cealaltă reprezentantă a Sălajului, şi nou-promovata Phoenix Şimleu Silvaniei a acumulat tot un punct din primele două etape, e drept, în faţa unor adversari mai redutabili decât cei pe care i-a avut Zalăul. Dacă în prima etapă, şimleuanii au pierdut în trei seturi în faţa celor de la Dinamo, în meciul de săptămâna trecută, gruparea de sub Măgura a fost la un pas de a obţine priul succes, cedând însă, în cele din urmă, cu…

Mai mult...

Campioana Remat speră într-o minune la malul mării

Vineri, ora 17, Sala Sporturilor din Constanţa CVM Tomis Constanţa – Remat Zalău Începutul dezastruos de campionat al triplei campioanei Remat Zalău demonstrează faptul că, deşi în lotul echipei există jucători valoroşi, unii cu nume mari chiar şi în voleiul mondial, lucrurile nu sunt încă puse la punct nici din punct de vedere administrativ, dar nici din punct de vedere al evoluţiei echipei. Şi greul de-abia acum începe. Dacă în primele două etape, formaţia antrenată de Mariusz Sordyl şi Ovidiu Macarie a întâlit SCMU Craiova şi VCM LPS Piatra Neamţ,…

Mai mult...

“Finalul acestui mandat de deputat este, mai degrabă, începutul unui nou drum”

– interviu cu preşedintele PDL Sălaj, deputatul Lucian Bode – Reporter: Domnule Bode, aţi ajuns la finalul primului dumneavoastră mandat de deputat. Şi veniţi din nou în faţa oamenilor care v-au ales. Lucian Bode: Da, întradevăr am o datorie morală de a veni din nou în faţa alegătorilor mei, însă de această dată vin cu un bilanţ al mandatului meu. Consider că cei pe care i-am reprezentat în Parlamentul României trebuie să îmi cunoască activitatea din ultimii 4 ani şi eventualele lor acţiuni sau inacţiuni la alegerile din această toamnă…

Mai mult...

Zvonoteca

# Să te ferească Sfântu’ să fii nevoit să baţi la uşa vreunui cabinet medical din Spital că tre’ să-ţi pui forţele la-ncercare. Pacienţii, indiferent cât sunt de bolnavi, stau ca praporii în faţa uşii şi-şi etalează care mai de care burdihaniile, fără să se dea un pas într-o parte pentru a-ţi face loc. Nu contează că ai o urgenţă sau că te duci să laşi un simplu carnet de sănătate, ei… Batman, Batman. Ba mai au şi tupeul să se uite chiorâş la tine, crezând că tu ai aceleaşi…

Mai mult...

Afacerile din industrie, pe un trend ascendent

Producţia industrială realizată în primele opt luni ale acestui an de către agenţii economici sălăjeni s-a ridicat la 1,8 miliarde de lei, fiind în scădere cu 15,2 la sută faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut, în parelel cu o creştere cu 0,3 procente pe total ţară. În ceea ce priveşte productivitatea muncii din industrie, aceasta este şi ea în scădere, cu 15,5 procente raportat la situaţia din intervalul ianuarie-august 2011. Cifra de afaceri totală a societăţilor care activează în sectorul industrial s-a apropiat, în primele opt luni din 2012,…

Mai mult...

Lovitură sub centură în USL Sălaj! Mircea Gheţe – candidatul USL în colegiul Şimleu Silvaniei

Olivian Vădan Fără doar şi poate, cel mai disputat colegiu din curtea USL Sălaj, pentru un fotoliu în Camera Deputaţilor, a fost şi, se pare, încă mai este cel din Şimleu Silvaniei. Pentru a obţine această candidatură, reprezentanţii PSD şi PNL Sălaj au purtat o serie de negocieri „însângerate”. În tot acest timp, cei de la PC – partid aproape insignifiant, până de curând, pe scena politică sălăjeană – au stat la „colţ”, tactică ce s-a dovedit a fi, până la urmă, pe cât de uşoară, pe atât de inteligentă.…

Mai mult...

Vreau (prea multe)

Vreau să merg în concediu, în ţara mea, pe drumuri fără gropi, pe şosele întreţinute, fără ca la întoarcere să fiu nevoită să-mi bag maşina în service. Vreau servicii medicale corespunzătoare cotizaţiilor pe care le fac de atâţia ani. Nu mai vreau să-mi cumpăr medicamente pe care spitalele ar trebui să le aibă pe stoc, nici pansament, nici seringi. Şi nu vreau să fiu obligată să port botoşei de un leu ca să nu aduc microbi într-o unitate spitalicească îmbibată în praful specific unui şantier. Vreau ca atunci când am…

Mai mult...

Elevii au început şcoala cu stângul

Fenomenul absenteismului şcolar continuă să dea bătăi de cap din ce în ce mai mari autorităţilor sălăjene. Fuga de la cursuri pare să devină un sport de performanţă pentru elevii care preferă să-şi petreacă timpul prin baruri, în parcuri, săli de jocuri de noroc sau în orice altă locaţie decât la şcoală. Numai în primele două săptămâni din acest an şcolar, eleviip au acumulat aproape 21.000 de absenţe, peste 90 la sută fiind nemotivate. Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj continuă să monitorizeze, lună de lună, frecvenţa elevilor la orele de curs,…

Mai mult...

Bani pentru motorina utilizată în agricultură

Producătorii agricoli sălăjeni îşi pot depune cererile pentru ajutorul de stat prin rambursarea diferenţei de acciză pentru motorina utilizată în agricultură, în al treilea trimestru din 2012, până cel târziu în 31 octombrie. Potrivit unui comunicat al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură. Pentru acest an, valoarea accizei decontate se ridică la 1,2686 lei/litru de motorină. Beneficiarii pentru care a fost emis…

Mai mult...

În lupta contra traficului de persoane, sute de elevi au „îngheţat” preţ de 4 minute

Aproximativ 1.300 de elevi, cadre didactice şi consilieri şcolari au participat la flash-mob-ul organizat, joi, în centrul municipiului Zalău şi în oraşul Şimleu Silvaniei pentru a marca, în data 18 octombrie, Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane. Acţiunea s-a desfăşurat pentru doar 4 minute, timp în care adolescenţii, toţi îmbrăcaţi în negru, „au îngheţat”. Această acţiune a fost organizată de Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională (CJRAE) Sălaj, în parteneriat cu Centrul Raţiu pentru Democraţie, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj şi 19 unităţi de învăţământ gimnazial şi…

Mai mult...

Prejudiciu de peste 6 milioane de lei descoperit de comisarii sălăjeni

Comisarii Gărzii Financiare Sălaj au identificat, în urma unor verificări încrucişate la un operator economic cu sediul social declarat în Zalău, ce face parte dintr-un lanţ infracţional de tip “carusel”, un prejudiciu de peste 6 milioane de lei. Suma reprezintă impozit pe profit şi TVA sustrase de la plată ca urmare a unor “inginerii financiare”, susţin oficialii Gărzii. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Sorin Breban, societatea a efectuat în perioada aprilie 2011-martie 2012 diferite achiziţii de bunuri şi/sau servicii de la furnizori din ţară, în valoare de 36,5 milioane…

Mai mult...

Prefectura Sălaj vrea să-i ajute pe sălăjenii nevoiaşi

nstituţia Prefectului Judeţului Sălaj va organiza acţiunea „Oameni pentru Oameni”, al cărei scop îl reprezintă acordarea de ajutoare materiale persoanelor vulnerabile şi aflate în situaţii de risc, a anunţat prefectul Filonaş Chiş, ieri, în cadrul şedinţei comitetului consultativ de dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice. Ajutoarele vor fi acordate în preajma Crăciunului şi a Anului Nou. „Există multe lipsuri materiale în viaţa de zi cu zi a persoanelor vârstnice şi tocmai din această cauză şi pentru că se apropie iarna doresc ca Instituţia Prefectului să demareze o activitate pentru a…

Mai mult...

Muzică veche, expoziţii şi fotografie în ultimele trei zile de Muza Fest

Festivalul Muza Fest 2012 continuă vineri, 19 octombrie, cu un spectacol de muzică barocă, susţinut de ansamblul “Baroc Transylvania” din Cluj-Napoca. Manifestarea va fi găzduită de Centrul de Cultură şi Artă (fostul Centru Militar). Ansamblul Baroc Transylvania (Zoltan Majo – flaut drept, matyas Bartha – vioară barocă, Ciprian Câmpean – violoncel baroc, Erich Turk – clavecin) invită publicul într-o incursiune spectaculoasă în muzica instrumentală autohtonă a secolului al XVIII-lea, folosind manuscrise le acestei perioade: Multiculturalitate în muzica veche transilvană. Tot vineri, în aceeaşi locaţie, va avea loc o expoziţie a…

Mai mult...

O familie cu cinci copii, sărăcită de un incendiu devastator

Toată agoniseala într-un an de muncă a unei familii din localitatea Făgetu, comuna Plopiş, s-a făcut scrum în doar câteva ore, după ce un incendiu de proporţii a cuprins grajdul, sinul şi şura din gospodărie. Se pare că tocmai fetiţa proprietarilor, în vârstă de numai 4 ani, este cea care a dat foc, din joacă, anexelor gospodăreşti. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj, Lucian Jacodi, a declarat că pompierii miliari au ajuns în scurt timp la locului faptei, însă flăcările deja cuprinseseră mare…

Mai mult...