Comisia Europeană (CE) a lansat cateva documente ce vizează Politica Agricolă Comună (PAC) 2014-2020. Fără a fi fundamental diferită faţă de actuala PAC, distribuţia inteligentă a intensităţii vectorilor de implementare pe cei doi piloni de bază, dar şi nuanţele in cadrul acestora, au determinat o reacţie salutară. Au fost şi potrivnici. Chiar şi autorităţile romane au avut o atitudine scarbavnic de confuză. Va veni şi vremea cand vom face analiza cauzelor care au generat această atitudine. Toate la timpul lor. Am fost unul din cei care s-a străduit să intre…
Mai mult...Zi: 12 martie 2012
Cu doi primari proaspeţi in portofoliu: PDL renunţă la Mişcarea Populară pentru Sălaj
Purtătorul de cuvant al PDL Sălaj, Claudiu Barsan, a făcut cunoscut că sambătă, in cadrul şedinţei Colegiului Director al partidului, s-a luat decizia potrivit căreia, la nivelul judeţului, democrat-liberalii nu vor iniţia negocieri in vederea incheierii unor alianţe preelectorale pentru alegerile locale din acest an. In acelaşi timp, potrivit aceleiaşi surse, fiecare filială a partidului, fie ea organizaţie municipală, orăşenească sau comunală, va avea libertatea de a colabora cu orice partid, in funcţie de necesităţile locale. Astfel, democrat-liberalii au primit liber la alianţe, insă cu o excepţie, şi anume cea…
Mai mult...PDL Sălaj anunţă majorarea salariilor bugetarilor
Coordonatorul campaniei electorale a PDL Sălaj, Septimiu Ţurcaş, a afirmat că democrat-liberalii au susţinut, permanent, că in contextul in care economia va permite acest lucru, se va reveni la salariile bugetarilor de dinainte de tăierea lor cu 25 la sută. Deja 15 procente au fost date inapoi bugetarilor, dar acum urmărim revenirea la nivelul de salarii din mai 2010, a declarat liderul PDL Sălaj, vineri, in cadrul unei conferinţe de presă, care a adăugat că există puternice semnale in acest sens, atat din partea premierului Răzvan Ungureanu, cat şi din…
Mai mult...