Val de frig şi ploi torenţiale

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare cod galben de ploi însemnate cantitativ valabilă în intervalul 23 septembrie, ora 9 – 24 septembrie, ora 6. Avertizarea include 11 judeţe din ţară, inclusiv judeţul Sălaj. Meteorologii atenţionează că, în perioadă menţionată, vor fi ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului şi răcire accentuată. Marţi, 23 septembrie, şi în noaptea de marţi spre miercuri, va ploua pe arii extinse în sud-estul ţării şi în zona montană. Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 de litri  pe metrul pătrat şi izolat 30-40 de litri pe metrul pătrat. Vântul se va intensifica mai ales în regiunile extracarpatice şi la munte, unde vor fi rafale de 60-70 de kilometri pe oră, iar temperatura aerului va scădea accentuat în toate regiunile. Potrivit meteorologilor, în zona montană înaltă, izolat şi trecător, precipitaţiile vor fi mixte. Judeţele vizate de atenţionare sunt: Caraş-Severin, Hunedoara, Alba Iulia, Cluj, Sălaj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Neamţ, Botoşani şi Iaşi.

Avertizare hidrologică: Risc de inundaţii în judeţul Sălaj

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor atenţionează că în intervalul 22 septembrie, ora 13 – 23 septembrie, ora 14, se pot produce la nivel local scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale. Sunt progonzate şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale „Cotelor de Atenţie”, vizate fiind bazinele hidrografice din mai multe judeţe, printre care şi afluenţii mici ai Someşului din judeţele Sălaj şi Maramureş, dar şi bazinul superior – Crasna din Sălaj. Potrivit hidrologilor, aceste fenomene se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai ridicată pe unele râuri mici din judeţele Sălaj, Maramureş şi Bistriţa – Năsăud.

Leave a Comment