Doar opt sălăjeni au fost admişi la Şcolile Militare de Subofiţeri Jandarmi

 

Opt din cei 29 de tineri din Sălaj, care s-au înscris la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ postliceal pentru formarea personalului Jandarmeriei Române, au fost admişi, şase la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni şi doi la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani.
Potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj, în acest an, s-au înscris 29 de candidaţi din Sălaj, 23 dintre aceştia au susţinut examenul de admitere la Fălticeni, iar şase au optat pentru unitatea de învăţământ din Drăgăşani.
Jandarmeriei Române i-au fost aprobate, în anul 2014, în vederea recrutării candidaţilor pentru participarea la concursul de admitere în instituţiile de învăţământ militar postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne următoarele locuri : la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi ”Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani – 130 de locuri fără discriminare, (din care trei locuri pentru romi şi două locuri pentru alte minorităţi) şi la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi “Petru Rareş” Fălticeni – 125 de locuri fără discriminare.
Potrivit sursei citate, sălăjenii dornici să devină jandarmi, care s-au înscris la sediul Jandarmeriei Sălaj pentru a susţine examen la una din instituţiile de învăţământ militar postliceal din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, au susţinut probele de concurs în intervalul 8-12 septembrie, iar rezultatele finale au fost afişate în cursul zilei de duminică, 14 septembrie.

Leave a Comment