Revista „Caiete Silvane” vă recomandă: Un număr inedit al revistei Ţara Silvaniei

Marin Pop

La 25 august 1940 apărea la tipografia „Luceafărul” din Zalău primul și din păcate ultimul număr al revistei de cultură Țara Silvaniei. Redactori ai prestigioasei reviste sălăjene erau Leontin Ghergariu și Grațian C. Mărcuș, personalităţi culturale marcante ale Sălajului interbelic. În editorialul primului număr, care a apărut într-un tiraj de 1.500 exemplare, intitulat „Rostul nostru” redactorii subliniau că revista apare cu un scop dublu: de a face cunoscut județul Sălaj și de a contribui la o viitoare monografie a Sălajului, prin studiile și articolele care urmau a fi publicate în paginile revistei. Intenţia iniţiatorilor amplului proiect cultural sălăjean era de a tipări trimestrial revista, cu un număr consistent de pagini, respectiv 112 pagini. Din păcate, a venit Dictatul de la Viena, la 30 august 1940, iar revista a fost nevoită să-şi sisteze apariţia. Ceea ce este mai puţin cunoscut este faptul că deja se găsea în lucru cel de al doilea număr al revistei, pe care noi l-am descoperit la Serviciul Judeţean Sălaj al Arhivelor Naţionale, în Fondul sau Colecţia personală Leontin Ghergariu. Am găsit proiectul de sumar al numărului 2, întocmit de Leontin Ghergariu, care arăta în felul următor: 1) L. Ghergariu, Țara Silvaniei; 2) Laurențiu Bran, Sălajul și Unirea cu Ungaria (este vorba de alipirea forțată a Parțiumului la Ungaria, în anul 1860 –n.n.); 3) Iacob Ghiția, Înfăptuiri culturale în Sălaj; 4) L. Ghergariu, Ioniță Scipione Bădescu; 5) Dr. Ioan C. Ulmeanu, Darea de seamă asupra activității culturale Tinerimea din comuna Ulmeni, de la înființare (1923) până la 20 august 1939, expusă în Adunarea generală din 20 august 1939; 6) Grațian C. Mărcuș, Editura și Tipografia Victoria din Șimleu; Note: L. Ghergariu, Ecourile Cântecului ciutei în Sălaj; L. Ghergariu, Școala Ardeleană și Sălajul; Cenaclul politic de la Măieriște al fraților Ioniță Scipione și Samuil Bădescu. Se pare că cel mai harnic dintre colaboratori a fost Iacob Ghiţia, care a şi trimis studiul său intitulat Înfăptuiri culturale în judeţul Sălaj, pe care, datorită importanţei sale îl redăm în continuare. Din analiza lui, ne dăm seama, în primul rând, de influenţa politicului în cultură. Să nu uităm că ne găseam în plin regim autoritar personal al regelui Carol al II-lea, instaurat la 10 februarie 1938. Totuşi, în urma ultimelor studii şi reevaluări a personalităţii regelui Carol al II-lea, el a fost declarat, pe bună dreptate, ca „regele culturii”. Trecând peste ceea ce a însemnat propagandă sau adulație, regele Carol a II-lea a reușit să desfășoare un proiect cultural național de mare anvergură. În timpul său au fost ridicate cele mai însemnate așezăminte culturale. De asemenea, prin vechiul său prieten, generalul Nicolae Condiescu, i-a susținut foarte mult pe scriitori. (Vezi, pe larg, Lucian Boia, Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 și 1950, Ediția a III-a, revăzută și adăugită, Edit. Humanitas, Buc., 2013, pp. 119-167). Iacob Ghiția vorbeşte, apoi, despre rolul imens de culturalizare şi civilizare al „Astrei”, încă de la înființarea sa, în anul 1861, prin despărțămintele pe care le-a înființat și în Sălaj și cercurile culturale. După anul 1938, spune autorul, eforturilor de culturalizare ale „Astrei” s-a alăturat și Fundația Culturală Regală „Principele Carol”, cu sediul în București. Activitatea de cuturalizare se făcea acum prin Casele sau Căminele culturale. Foarte importantă pentru noi este statistica pe care autorul o face asupra acestor Case culturale care au existat în Sălaj, înainte de război și de venirea comuniștilor la putere. Astfel, aflăm că existau în Sălaj, în anul 1940, 31 de Case Culturale. Cea mai reprezentativă Casă culturală românească era cea de la Bădăcin, ridicată de studenții sălăjeni în anul 1933, cu 12 încăperi, estimată la o valoare de 1.300.000 lei. (Vezi, pe larg, Marin Pop, Contribuţii la cunoaşterea activităţii Societăţii Culturale „Sălăjana” (1918-1940), în A.M.P., XXVIII-XXIX, Zalău, 2007, pp. 213-260; „Iuliu Maniu omagiat de către sălăjeni la împlinirea vârstei de 60 de ani (1933)”, în A.M.P., XXVII, Zalău, 2005, pp. 323-333). Cea mai importantă Casă culturală maghiară se găsea la Zalău, unde se află acum sediul Muzeului Județean de Istorie și Artă-Zalău. Aici s-a construit, în anul 1904, Casa culturală a Reuniunii meseriașilor maghiari, cu 10 încăperi și o valoare estimată la l.500.000 lei. Și germanii erau bine reprezentați în zona Careiului, unde conviețuiau șvabii. După cum se poate observa și din tabelul întocmit de către autor, deși ne găseam la 21 de ani de la realizarea României Mari, cultura era lăsată (și atunci) pe ultimul loc. În schimb, minoritățile naționale (maghiari, germani) erau mult mai active pe plan cultural, pentru că erau conștiențe că prin cultură orice națiune sau etnie își păstrează identitatea. (…)

Continuare pe www.caietesilvane.ro