Bebeluş ajuns la Urgenţe, după ce a fost înţepat de căpuşe

 

Un bebeluş de doar zece luni, din Zalău, a ajuns la finele săptămânii trecute la spital, după ce a fost înţepat de căpuşe. Băieţelul a primit îngrijirile medicale în cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, nefiind nevoie de spitalizare, potrivit informaţiilor primite de la Codruţa Puşcaş, purtătorul de cuvânt al unităţii spitaliceşti. Tot în aceeaşi perioadă, respectiv în intervalul 9-11 mai, în cadrul UPU au mai fost trataţi încă patru copii şi doi adulţi, înţepaţi de căpuşe. „Este vorba de patru fetiţe, două din Zalău, de patru, respectiv nouă ani şi alte două din judeţ, una din localitatea Lelei, în vârstă de doi ani şi şase luni şi cealaltă din Derşida, în vârstă de zece ani. Tot în acest weekend au ajuns la Urgenţe şi două femei, una de 27 de ani, din Zalău şi una de 70 de ani din localitatea Şamşud. Niciuna dintre aceste persoane nu a necesitat spitalizare”, a precizat reprezentantul Spitalului Judeţean.
De altfel, weekendul s-a dovedit a fi unul destul de încărcat pentru medicii sălăjeni. Aproape 330 de sălăjeni au avut nevoie de asistenţă medicală, cu aproximativ 45 mai mulţi faţă de sfârşitul de săptămână precedent. Potrivit sursei citate, din totalul pacienţilor trataţi, 83 dintre aceştia au primit tratament în regim de spitalizare. Peste 100 de persoane au fost diagnosticate cu plăgi, fracturi, traumatisme şi entorse, în timp ce alţi 30 de pacienţi au fost depistaţi cu afecţiuni ale sistemului digestiv, iar cu probleme cauzate de hipertensiune arterială au ajuns la UPU 22 de sălăjeni. De asemenea, opt pacienţi au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma consumul de alcool în exces, în timp ce cinci persoane au fost aduse la spital cu răni rezultate în urma unor agresiuni sau accidente rutiere.

 

Leave a Comment