Mărturiile Annei Frank despre Holocaust

Câteva zeci de persoane, majoritatea elevi, au participat luni la vernisajul expoziției ”Anne Frank – O istorie pentru prezent”. Evenimentul a debutat cu prezentarea cărții ”Jurnalului Annei Frank”. ”Am primit cu respect invitația de a găzdui această expoziție. Cartea a văzut pentru prima dată lumina tiparului în anul 1947 și a fost tradusă în 65 de limbi, fiind vândută în peste 30 de milioane de exemplare. Este una dintre cele mai mari cărți care vorbesc despre Holocaust. Lucrarea cuprinde mărturiile unei tinere de 13 ani”, a spus Florica Pop, managerul Bibliotecii Județene. Expoziția poate fi vizionată în sala Scriitorilor Sălăjeni până în data de 16 mai, la fel și filmul documentar ”The short life of Anne Frank”, subtitrat în limba română.
Anne Frank a fost o fată evreică germană, care și-a pierdut cetățenia germană în exilul olandez, și care a căzut victimă genocidului nazist din al doilea război mondial. Este cunoscută datorită jurnalului pe care l-a ținut în ascunzătoarea din Amsterdam, înainte de a fi arestată. Jurnalul, publicat după război de către tatăl ei, care supraviețuise, este considerat un document istoric al Holocaustului, autoarea devenind o figură-simbol a victimelor naziștilor.

2 Thoughts to “Mărturiile Annei Frank despre Holocaust”

  1. Anonim

    Gorgan ce iti mai place copy-paste-ul!!!!

Leave a Comment