Sălajul, peste media pe ţară la absorbţia fondurilor europene

 

Rata de absorbţie a fondurilor europene la finele anului 2013 a fost de peste 50 la sută, potrivit datelor prezentate vineri, în şedinţa lunară a Colegiului Prefectural, de către Mircea Ciocian, şef serviciu Management Instituţional din cadrul Instituţiei Prefectului Sălaj.

Peste 60 de proiecte prin PNDR
Cele mai multe fonduri au fost accesate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Nu mai puţin de 62 de proiecte, a căror valoare depăşeşte 81 de milioane de lei, au fost semnate, cinci dintre acestea fiind finalizate. Gradul de absorbţie pe acest program este de aproape 49 la sută. Un alt program, prin intermediul căruia în judeţ a ajuns o suma semnificativă, a fost Programul Operaţional Regional. „În prezent, avem trei proiecte aflate în evaluare la ADR Cluj. În schimb, semnate sunt 17, iar finalizate 19, valoarea acestora fiind de circa 91 de milioane de euro. Astfel, pe acest program, gradul de absorbţie este de peste 60 la sută”, a precizat Ciocian. Potrivit acestuia, cele mai mari proiecte în judeţ au fost reabilitările de şcoli, precum şi infrastructura realizată de Consiliul Judeţean pe drumurile interjudeţene.
În ceea ce priveşte Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, un singur proiect este în prezent semnat. Este vorba de cel derulat de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj. „Este un proiect mare, a cărui valoare este echivalentul a patru-cinci proiecte. De asemenea, pe acest program erau finalizate la finele anului 2013 şase proiecte, în principal, au fost derulate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj”, a mai spus Mircea Ciocian. Gradul de absorbţie a fost de aproape 40 la sută.
În cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu, în Sălaj se află în derulare cinci proiecte. „Cel mai mare este cel de reabilitare a infrastructuriii de apă, derulat de Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului, rata de absorbţie fiind de peste 39 la sută”, a mai menţionat sursa citată.
Tot un singur proiect a fost semnat şi în cadrul Programului Operaţional Creşterea Competitivităţii Economice. „Acest program este destinat mai mult mediului privat. În Sălaj, a fost semnat un singur proiect, este vorba de cel al Consiliului Judeţean, în valoare de aproape 1,5 milioane de euro, prin intermediul căruia se realizeaza  informatizarea a 15 comune”, a explicat Ciocian.

127 de milioane de euro, fonduri europene absorbite în Sălaj
Astfel, per total, în judeţ, suma încasată de aplicanţii acestor programe a fost la finele anului 2013 de circa 127 de milioane de euro. „În prezent, avem 20 de proiecte, în valoare de aproximativ 80 de milioane de euro, aflate în stadiul de evaluare, din care o parte dintre acestea ar putea să se materializeze. Totodată, în derulare sunt nu mai puţin de 71 de astfel de programe, a căror valoare este de aproximativ 181 de milioane de euro”, a explicat Mircea Ciocian, adăugând faptul că gradul de absorbţie în Sălaj, respectiv de aproape 50,2 la sută, este mai mare decât cel înregistrat la sfârşitul anului 2013 la nivel naţional, şi anume 36,7 la sută. „Trebuie precizat, însă, că aici aceste programe merg totuşi mai uşor din punct de vedere al încasărilor, iar procentul calculat la nivel naţional reprezintă inclusiv proiectele private”, a mai adăugat reprezentantul Prefecturii Sălaj.

Targetul autorităţilor sălăjene: peste 300 de milioane de euro
Mircea Ciocian a mai menţionat faptul că pentru exerciţiul financiar 2014-2020, Sălajul intenţionează să absorbbă circa 308 milioane de euro de la Uniunea Europeană. Potrivit spuselor acestuia, pentru perioada menţionată, României i-au fost alocate fonduri europene în valoare de aproximativ 28,5 miliarde de euro, sumă din care judeţul nostru vrea să atragă peste unu la sută. „Este o viziune proprie, nu trebuie neapărat însuşită, însă potrivit datelor prezentate, în urma unui calcul, targetul Sălajului ar putea fi stabilit la 308 milioane de euro absorbite în exerciţiul financiar 2014-2020”, a concluzionat reprezentantul Prefecturii Sălaj.

 

3 Thoughts to “Sălajul, peste media pe ţară la absorbţia fondurilor europene”

  1. Anonim

    Niste idioti care gestioneaza haosul!

  2. Mai USL-istilor

    Vedeti ca l-ati uitat pe PDL-istul de Maghiar in schema…Ce mai facea campanie pentru Bode et comp…

  3. Anonim

    povesti si laudarosenii,dar pe cele semnate si nerealizate de ce nu le spuneti

Leave a Comment