În Sălaj, consumul de droguri ia amploare

Numărul consumatorilor de droguri a crescut în judeţul Sălaj. Chiar dacă oficial nu se cunoaşte cifra celor care utilizează droguri, statisticile indică faptul că tinerii, în special elevi de liceu chiar şi de gimnaziu, sunt cei mai aprigi consumatori.

Valer Merce, inspector principal, coordonator al Centrului de Prevenire Consiliere şi Evaluare Antidrog (CPECA) Sălaj, spune că, în general, cei care consumă droguri, de regulă etnobotanice – substanţe psihotrope, sub diferite denumiri, sunt tineri cu vârsta cuprinsă între 14 şi 24 de ani. „Nu avem o cifră exactă a numărului de consumatori. În momentul actual, consumul de droguri, în mod deosebit consumul de substanţe etnobotanice, reprezintă un fenomen îngrijorător în judeţul Sălaj a cărui evoluţie este greu previzibilă din cauza unor factori de risc. Tinerii cu vârste cuprinse între 14 şi 24 de ani sunt cei mai des întâlniţi consumatori de droguri. Spun asta, deoarece la centrul nostru, numai în acest s-au adresat pentru consiliere şase consumatori”, a precizat Merce. Potrivit spuselor sale, la Centrul de Consliere Antidrog din municipiu, în 2013, s-au adresat pentru consiliere nu doar consumatori ci şi părinţi acestora, aproximativ 36, care vor să-şi salveze odraslele. Unii au reuşit să-şi aducă copiii la consiliere şi să urmeze un tratament, alţii s-au apucat de tratament şi au renunţat pe parcurs, însă, sunt şi cazuri în care, tinerii consumatori fac în continuare terapie. În opinia lui Merce, chiar dacă adresabilitatea este scăzută în ceea ce priveşte accesarea serviciilor oferite de specialişti, faptul că numărul persoanelor care se adresează pentru consliere a crescut în 2013, faţă de 2012, este un aspect pozitiv datorat diferitelor campanii, acţiuni şi activităţi de informare în rândul sălăjenilor, în special în unităţile şcolare.

Ţigara cu chill – în topul preferinţelor

De regulă substanţele etnobotanice se comercializează sub formă de ţigări, comprimate, pulberi şi fragmente vegetale ambalate în plicuri, prezentate sub diferite denumiri. După cum a explicat coordatorul Valer Merce, cel mai des comercializate sunt ţigările cunoscute sub denumirea „chill”, care se consumă în rândul tinerilor.
Cu toate că în judeţul Sălaj nu există niciun „magazin de vise”, consumatorii fideli au reţele gata „formate”. „Un consumator nu va fuma singur ţigara. În general, acestea se consumă în grup, există reţele gata formate, mai ales în rândul celor care utilizează droguri de mai multă vreme, de un an de doi. (…) Cert este că aceşti consumatori provin din toate mediile sociale iar anturajul este unul din factorii care facilitează consumul”, a adăugat coordonatorul CPECA. Anul trecut la nivel de judeţ din cauza consumului, şapte persoane au ajuns în stare la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean.

Cum se recunosc consumatorii de droguri

Persoanele care consumă droguri pot fi recunoscute după schimbarea bruscă a comportamentului; trecerea fără motiv de la o stare de veselie la una de tristeţe, schimbarea grupului de prieteni, pierderea interesului faţă de şcoală sau faţă de activităţile preferate, apatia, somnolenţa şi starea bruscă de agresivitate fără motiv. Un consumator, de regulă „cu experienţă”, ajunge să vândă bunuri din locuinţă şi chiar lucruri personale pentru achiziţionarea de substanţe.

Elevi de liceu – traficanţi de droguri

Doi tineri, de 19 ani, elevi la un liceu din Zalău sunt cercetaţi în stare de libertate de procurorii DIICOT Sălaj pentru trafic şi consum de droguri de risc. Aceştia au fost prinşi de oamenii legii în timp ce comerializau haşiş. Tinerii vânzători erau în complicitate cu un bărbat de 36 de ani, tot zălăuan, care a introdus în ţară, din Spania, aproximativ 300 de grame haşis. Gramul de haşis era comercializat pe piaţa sălăjeană cu preţuri cuprinse între 100 şi 150 de lei.
Un alt caz care demonstrează că în rândul tinerilor din Sălaj se consumă droguri a fost semnalat în mass media locală, în cursul acestei luni, când patru sătmăreni au fost prinşi în flagrant în timp ce valorificau droguri unor tineri din municipiu.

150 de consumatori în doar şase luni

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) Sălaj au precizat că în acest an, în urma traficului de droguri în judeţ, traficanţi depistaţi în flagrant, au fost identificaţi aproximativ 150 de persoane care achiziţionau droguri, aceştia fiind tineri cu vârsta cuprinsă între 17 şi 26 de ani.

Leave a Comment