„Fabricile de şomeri”, un subiect prea mult dezbătut

În fiecare an, înaintea festivităţilor de absolvire, în special, a celor din sistemul universitar, „încurajarea” absolvenţilor este constantă. „Absolvenţii de astăzi, şomerii de mâine”. Ideea pare a se fi încetăţenit, fără a fi întrezărit măcar un demers minor în a se schimba acest aspect, în ciuda numeroaselor studii realizate de specialişti, în ultima perioadă. Un ultim studiu realizat în urmă cu trei luni arată că 80 la sută dintre absolvenţi profesează în alte domenii.
Potrivit studiului realizat de specialişti în resurse umane, statul român finanţează anual de la buget aproximativ 62.000 de locuri la facultăţi pentru primul an de studiu universitar, cele mai multe dintre acestea fiind în ştiinţe economice, ştiinţe juridice, administraţie, studii europene şi chiar jurnalism. Însă îşi găsesc miile de absolvenţi care ies de pe băncile facultăţii un loc de muncă în domeniul studiat?
Studiile în ştiinţe sociale, drept şi bussiness reprezintă 53,4 la sută în facultăţile din România, comparativ cu 35,6 la sută cât este valoarea medie în ţările europene. Studiile în inginerie, construcţii şi industrie reprezintă 17,3 la sută, faţă de 12,9 la sută, cât este media europeană.
Acelaşi studiu relevă şi faptul că universităţile din România se află sub media europeană în ceea ce priveşte ponderea absolvenţilor în alte domenii care sunt importante în Uniunea Europeană. Astfel, educaţia şi formarea profesională reprezintă 1,8 la sută faţă de 9,5% cât e valoarea medie europeană, ştiinţele umaniste şi artele -7,7 la sută, faţă de 11,6 la sută media europeană, ştiinţele exacte -matematică, informatică – 4,4 la sută faţă de media de 9,2 la sută şi sănătatea şi asistenţa socială -10 la sută, faţă de media europeană de 15,4 la sută.
Anul trecut, potrivit statisticilor, peste 44.000 de absolvenţi specializaţi în studii juridice, 6030 în studii politice şi administrative şi 2000 în jurnalism şi ştiinţele comunicării, au ieşit de pe băncile şcolii româneşti. Iar în opinia specialiştilor, aproape niciunul nu-şi va găsi un job concurând cinstit pe piaţa muncii. Aşadar, mii de absolvenţi sunt obligaţi să se ”califice la locul de muncă” dacă chiar vor să aibă un loc, în timp ce fără niciun fel de corelare cu piaţa muncii, fabricile de diplome continuă să scoată anual, pe bandă rulantă, generaţii de absolvenţi. Deşi concluzia studiului este că, prioritar, finanţarea de la buget ar trebui făcută pentru ştiinţele exacte, ştiinţele naturii, ştiinţele agricole, medicină veterinară, educaţie fizică şi sport şi sănătate, cu siguranţă, aceasta nu va avea niciun ecou, iar învăţământul românesc va rămâne tot un SRL, care îşi urmăreşte propriul profit.

Flavia Pintea

One Thought to “„Fabricile de şomeri”, un subiect prea mult dezbătut”

  1. Zălăuan

    Şcoala românească nu poate fi altfel decât societatea capitalistă, putredă şi coruptă, în care trăim.
    Niciodată un guvernant nu a fost în stare să precizeze necesarul de forţă de muncă al ţării, peste 5 ani.
    Şi atunci şcoală românească fabrică şomeri, pe bandă rulantă.
    Soluţia nu poate fi decât distrugerea acestui regim capitalist, puturos şi corupt, care nu generează locuri de muncă şi înlocuirea lui cu un regim de echitate socială.
    Poate fi chiar o dictatură sănătoasă, de dezvoltare .

Leave a Comment