Încep festivităţile de final de an şcolar

 

Toate unităţile de învăţământ sălăjene şi-au programat vineri, 21 iunie, începând cu ora 8,30,  festivităţile de încheiere a cursurilor din acest an şcolar şi premierea elevilor care au obţinut cele mai bune rezultate la învăţătură. Excepţie face doar Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Zalău, unde, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, festivitatea are  loc joi, 20 iunie, începând cu ora 18.

Doar pentru elevii din clasele terminale de gimnaziu şi liceu ultimul clopoţel din acest an şcolar a sunat mai devreme, pentru a se pregăti pentru examenele naţionale.

Cursurile pentru anul şcolar 2013-2014 vor debuta în 16 septembrie şi se vor încheia în 20 iunie.

Prima vacanţă din semestru va avea loc în perioada 2 – 10 noiembrie 2013, doar pentru elevii din învăţământul primar şi pentru preşcolari.

Cursurile primului semestru se vor relua în  6 ianuarie şi se vor încheia pe 31 ianuarie. După vacanţa intersemestrială, 1- 9 februarie, elevii vor reveni la cursuri pentru al doilea semestru, pe 10 februarie.

În perioada 21 decembrie 2013 – 5 ianuarie 2014, toţi elevii din învăţământul preuniversitar vor beneficia de vacanţa de iarnă.

Vacanţa de primăvară va debuta pe 11 aprilie, iar elevii vor reveni la şcoală în 23 aprilie. Cursurile pentru anul şcolar 2013-2014 se vor încheia vineri, 20 iunie.

Elevii se vor reîntoarce la şcoală, după vacanţa de vară, în 15 septembrie 2014.

Anul şcolar 2013-2014 va avea 36 de săptămâni de cursuri, însumând 176 de zile lucrătoare. Excepţie de la această prevedere fac clasele terminale din învăţământul liceal, care vor parcurge doar 33 de săptămâni, şi clasa a VIII-a, cu 35 de săptămâni.

 

 

 

 

 

Leave a Comment