Alexandru Lăpuşan
Haosul (=stare de dezordine şi iregularitate a unui sistem) social într-o republică apare în două situaţii. Primul mod de instaurare este atunci când după o dictatură, echipa care preia puterea politică fie nu este pregătită (nu are soluţii sau suficientă capacitate macro-managerială), fie răspunde şi la alte comenzi/ interese, înafara celor ale propriul popor. Pe fondul bâlbelor (legislative, administrative, etc) şi a lipsei unor structuri statale funcţionale (în primul rând justiţia), corupţia reuşeşte să se dezvolte influienţând ritmul şi direcţia evoluţiei statului. Oricum am lua-o perioada de după 1989 se potriveşte de minune cu acest şablon./ A doua posibilitate de instalare (consolidare în cazul nostru) a haosului este atunci când democraţia îşi pierde parametrii de funcţionare. Din păcate ne apropiem de această situaţie iar şansele de reorientare, după cele mai multe analize, sunt mici. Asta cu atât mai mult cu cât factorii perturbatori ai crizei economice ameninţă în continuare construcţia europeană.// Ce se întâmplă în Republică? După instalarea la putere a unei majorităţi supra-confortabile care a dat impresia (deşartă) că are soluţii complete la problemele ţării, am constatat câteva lucruri: 1) Obiectivul coaliţiei, respeciv detronarea lui Băsescu, nu mai există. Şi datorită atenţionării din partea liderilor europeni, poate şi datorită unei înţelepciuni a grupului intim din jurul premierului, relaţia cu preşedintele a fost adusă într-un registru aproape funcţional. Curentul din PSD care nu va accepta ca partidul să nu aibă candidat (câştigător) la preşidenţie se consolidează. Primele semne s-au materializat în acapararea puterii reale în guvern, astfel încât o eventuală rupere să nu genereze mari disfuncţionalităţi. Problema nu o reprezintă lipsa unei alte majorităţi parlamentare (care deja există) ci perspectiva de viitor total neclară pentru actuala echipă de jugend-işti. Apropos de promisiuni, principiul consolidat între politicieni „numai boul este consecvent” foarte probabil va fi aplicat la un moment dat şi de către PSD. 2) Coeziunea majorităţii este din ce în ce mai precară. Acest lucru reiese nu numai din croşeele pe care, destul de des, şi le aplică liderii, dar şi din frîmântările din interiorul partidelor componente (special PDL). Percepţia nemulţumirilor populare nu poate fi acoperită de sondaje (ca totdeauna aranjate) iar pe acest fond (şi al reducerii numărului de parlamentari în toate variantele de modificare a constituţiei) incertitudinile perspectivelor politice pentru mediocricităţile din parlament amplifică tensiunile. Lipsa totala a opoziţiei văduveşte coaliţia de dialogul (critic) necesar menţinerii nivelului politic la standarde cat de cat acceptabile. Sau de loviturile necesare destrămării. A-l ridica pe Boc în slăvi pentru că a luat măsurile impuse de catre BM (si asumate de Băsescu) mi se pare chiar neproductiv pentru PDL. Şi este bine că nu o face. Boc nu a înţeles că macroeconomia şi mai ales relaţia cu populaţia României trebuia gestionată cu mai multe mecanisme şi trepte de viteză. Gafele rămân gafe şi pentru asta nu se ridică statui. Ridicolul lui Boc nu justifica lipsa de acţiune a lui Blaga. Chiar vor să lase locul liber pentru populari? 3) Evidenţierea jucătorilor. În timp ce Antonescu se afundă-n ridicolul unui eşec (destul de previzibil) datorită activităţii comisiei de revizuire a constituţiei iar Dragnea nu ştie să scoată cămaşa regionalizării, Ponta şi Băsescu acumulează puncte. Premierul a făcut o figură nu rea la vizita în Germania, iar în ultimele apariţii publice, la posturi nu tocmai prietene, s-a descurcat de minune. Este destul de calm, de parcă ar avea un obiectiv care se va rezolva de la sine. Băsescu a intrat din nou în teren. Cu o alură nouă de supra-experimentat politic, cu alte scoruri în sondaje, flutură ameninţarea cu un nou referendum. Povestea ne poate adânci în haos sau…. orienta catre o stabilitate politică pe termen lung.
