Andrada Vincze, pe tabloul principal la Open-ul Croaţiei

Sportiva legitimată la Clubul Sportiv Municipal Zalău a participat la sfârşitul săptămânii trecute la Open-ul Croaţiei, competiţie desfăşurată la Zagreb. Au participat sportivi din Coreea, Serbia, Ungaria, Slovacia, Belarus, Rusia, Germania, Elveţia, Austria, Spania, Franţa, Ucraina, Polonia, Luxemburg, Danemarca, Olanda şi România, din delegaţia ţării noastre făcând parte şi tenismena zălăuană, Andrada Vincze.

În faza de calificări, sportiva de la CSM Zalău a fost repartizată în grupa a 14-a, avându-le ca adversare pe Guseva Ekaterina (Rusia), Bolenius Sannamari (Elveţia) şi Srebrnjak Dorina (Croaţia).
Vincze a câştigat toate cele trei partide, 4 – 2 cu Guseva, 4 – 3 cu Bolenius şi 4 – 1 cu Srebrnjak, calificându-se de pe primul loc pe tabloul principal.
Prima adversară de pe tabloul principal a fost însă mult mai valoroasă decât cele din faza grupelor, rusoaica Dolgikh Maria, iar tenismena zălăuană a cedat cu 0 – 4 (5 – 11, 4 – 11, 7 – 11, 7 – 11).
Ediţia din acest an a Open-ului Croaţiei a fost câştigată de coreeanca, Lee Dasom, care s-a impus, în finală, cu 4 – 3 în faţa elveţiencei Ekholm Matilda.

Leave a Comment