Nuntă cu coasă

De fiecare dată după întrunirea comisiei pentru redactarea raportului de modificare a Constituţiei apar tot mai multe elemente care ne determină să ne aşteptăm, până la urmă, la un fiasco. Lăsând la o parte calitatea membrilor comisiei (unii repetenţi, alţii penali) şi modul discutabil de consultare a specialiştilor adevăraţi în drept constituţional, rămâne întrebarea: De ce trebuia modificată Constituţia? De ce ne legăm la cap dacă nu avem nici o durere? După viitoarele europarlamentare, Europa va trebui să ia un viraj mai strâns la dreapta sau la stânga. Situaţia nu mai poate fi lălăită. Bătălia politică va fi extrem de dură, de aceea existenţa USL-ului nu se mai poate justifica politic. Fiecare din cele două părţi componente trebuie să tragă în altă direcţie la căruţa UE. Revenind la nevoia de revizuire a Constituţiei, înafara art.3 care vizează organizarea teritoriului (unde se doreşte introducerea euro-regiunilor) şi a altor câtorva articole ce trebuie actualizate (ex- relaţia cu UE, depăşită după integrare), nu există nevoia de a modifica ceva pe fondul lucrurilor. După unii specialişti în administraţie chiar problema regiunilor ar fi putut fi rezolvată (provizoriu) prin lege, astfel încât structuri rezultate din votul aleşilor judeţeni (din judeţele componente ale unei regiuni) să poată gestiona fonduri şi programe la nivel de regiune. Peste doi ani, când Europa va impune modificări structurale de fond pentru toţi membrii săi, am putea să lucrăm o Constituţie care să aibă viaţă mai lungă. Noi vrem şi acum şi nu vom avea loc de întors nici atunci. Mai mare instabilitate legislativă nu ne trebuie pentru a ne imobiliza în decorul actual al nivelului socio-economic. Euroregiunile au, ce-i drept, o componentă favorabilă însă dezastruoasă pentru baronii locali. Introducerea unităţilor administrative mari şi o revizuire a standardelor localităţilor va reduce numărul mare al instituţiilor (prefecturi, consilii judeţene, primării, instituţii locale) şi aparatul instituţional aferent (preşedinţi, primari, consilieri, directori, funcţionari, etc), va elimina o parte din birocraţie şi evident va reduce consistent cheltuielile publice cu administrarea. Până acum abordările din comisie duc la concluzia că ţara rămâne tot republică (nu monarhie) împărţită în regiuni, am avea tot bicameralism (cu vreo 400 aleşi) şi cam atât. Celelalte teme sunt incosistente sau chiar şăgalnico-fanteziste. Fără a combate (de ex.) traseismul politic, parlamentarii au dezbătut cu multă zarvă tema homosexualilor, unii înclinând să fie de acord (poate) doar pentru creşterea ofertei feminine pe piaţă. Cu lesbianismul, însă, nu şi nu! Folosirea excesivă a sintagmei Nihil Sine Deo a constituit un alt subiect pierdut în discuţii. Cine va stabili dacă licitaţiile publice sau privatizările (cele mai multe cu cântec) vor fi fost cu Deo sau fără? Obligativitatea ca orice persoană să se prezinte la anchetele parlamentare, dacă va rămâne în proiect, ar coborî standardul parlamentului la nivelul inchiziţiei medievale. Din prea mare dorinţă de a oferi posibilitatea cârmuitorilor să manipuleze mai puţini cetăţeni s-a prevăzut reducerea (prin legea electorală aflată în proceduri de modificare) pragului electoral la 30% pentru referendum. Actuala Constituţie a fost validată cu peste 50% din numărul cetăţenilor cu drept de vot. Modificarea se va face cu 30%? Nu este deloc cuşer! La art.1 s-a adoptat forma: România este stat de drept…, în spiritul… Declaraţiei de la Alba Iulia din 1 Decembrie1918 şi ale idealurilor Revoluţiei din Decembrie 1989. Nu mai întreb cine a fost eroul revoluţiei române, cine au fost combatanţii care au pornit lucrurile atunci şi care sunt idealurile lor! Analiza documentului din 1918 are tot atâtea interpretări. Stat naţional sau nu, cu astfel de pasaje ’’v-aţi băgat mortu-n casă’’ şi cu sinceră naivitate vă pregătiţi de nuntă! Aveţi grijă că acesta poate fi prohodul. Şi, pentru aşa ceva, nici dracu’ nu vă va mai ierta vreodată!

Alexandru Lapusan