Mere şi pentru elevii clasei pregătitoare

Legea privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli a fost promulgată miercuri, 5 iunie, de preşedintele Traian Băsescu. Preşedintele a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 49/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli, potrivit comunicatului postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

Actul normativ, prin care programul a fost extins şi la nivelul clasei pregătitoare, a fost apobat de Camera Deputaţilor în 14 mai. Senatul aprobase proiectul în 30 octombrie 2012. Modificările stimulează competitivitatea producătorilor de mere din România şi aduc sănătate copiilor, au motivat reprezentanţii Guvernului. „Începând cu anul şcolar 2012 – 2013, fructele proaspete distribuite elevilor, perioada şi frecvenţa distribuţiei, limita valorii zilnice/elev, precum şi fondurile necesare pentru distribuţia de fructe se stabilesc şi se actualizează anual prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de evoluţia preţurilor şi tarifelor. Potrivit Ordonanţei de Urgenţă menţionate, limita valorică cuprinde preţul integral de achiziţie a fructelor proaspete, inclusiv taxa pe valoare adăugată, cheltuielile de transport şi depozitare a acestora, după caz.

Peste 21.000 de elevi sălăjeni primesc mere în acest an şcolar
În anul şcolar 2012-2013, peste 21.000 de elevi sălăjeni din clasa pregătitoare şi din clasele I-VIII primesc mere, în cadrul Programului de încurajare a consumului de fructe în şcoli, începând din 17 ianuarie. Consiliul Judeţean Sălaj a finalizat, la începutul lunii ianuarie, procedurile de licitaţie publică privind încheierea contractelor de furnizare a merelor în şcoli pentru anul şcolar în curs, licitaţia fiind câştigată de o firmă arădeană, SC Zad Tiara SRL. Contractul de furnizare a fructelor în şcoli a fost semnat în 16 ianuarie, între autoritatea judeţeană, în calitate de achizitor, şi furnizorul arădean. Firma arădeană s-a obligat să furnizeze, săptămânal, începând cu 17 ianuarie, pentru maxim 89 de zile de şcolarizare, mere cu greutatea minimă de 100 de grame pe bucată, în fiecare unitate şcolară gimnazială din Sălaj. Consiliul judeţean Sălaj poate percepe majorări de întârziere, în cuantum de 0,1 la sută din valoarea contractului pentru fiecare zi de întârziere, în cazul în care, din vina sa exclusivă, furnizorul nu reuşeşte să-şi îndeplinească obligaţiile asumate în contract. Valoarea totală a contractului depăşeşte 504.000 de lei, fără TVA, pentru 21.036 beneficiari.

De la anul, fără corn şi lapte
În schimb, programul “Cornul şi laptele”, de care beneficiază aproape 26.500 de elevi sălăjeni, ar putea fi sistat, începând din anul şcolar următor. Intenţia Guvernului de a renunţa la programul menţionat a fost anunţată de premierul Victor Ponta în luna martie a anului în curs. Potrivit premierului, banii urmând să fie direcţionaţi către programele after-school, care ar putea să funcţioneze din toamnă.
“Programul a funcţionat într-un anumit moment, dar acum aruncăm banii pe geam. Vreau să încercăm să folosim aceşti bani la ceva mai util, de exemplu la after-school. Sunt foarte mulţi copii care nu mănâncă nici cornul respectiv, nu beau nici laptele, ci îl aruncă”, a susţinut Ponta. Potrivit acestuia, un program “mai ţintit” pentru cei care au nevoie de ajutor, precum cel de after-school, ar fi mai potrivit a fi finanţat de la bugetul de stat.
„Cornul şi laptele” se adresează elevilor din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi copiilor preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de patru ore. La nivelul judeţului Sălaj există 26.473 de beneficiari, care primesc zilnic şi gratuit produse lactate şi de panificaţie. Din anul şcolar 2012-2013, elevii primesc şi câte un măr.
Consiliul Judeţean Sălaj are încheiate contracte de furnizare a produselor de panificaţie şi a celor lactate cu SC Ziad Tiara SRL Arad (în zona 1, cu comunele Zalău, Hereclean, Crişeni, Mirşid, zona 2 – Sărmăşag, Bocşa, Şamşud, Bobota, Chieşd, Carastelec, Măierişte, zona 3 – Şimleu Silvaniei, Nuşfalău, Marca, Ip, Camăr, Plopiş, Sâg, Boghiş, Halmăşd şi Valcău de Jos şi zona 4, cu comunele Crasna, Pericei, Vârşolţ, Meseşenii de Jos, Horoatu Crasnei, Bănişor, Cizer, zona 5 – Sânmihaiu Almaşului, Treznea, Buciumi, Românaşi, Agrij, Hida, Dragu, Zimbor, Cuzăplac, Almaş, Fildu de Jos), SC Farkas Trans SRL Turda (zona 6 – Cehu Silvaniei, Sălăţig, Benesat, Dobrin şi zona 7 – Jibou, Someş Odorhei, Năpradea, Surduc, Creaca, Bălaj, Cristolţ, Gîrbou) şi SC Buciumana SRL Buciumi, Maramureş (zona 8 – Ileanda, Băbeni, Letca, Lozna, Gâlgău, Rus, Şimişna, Zalha şi Poiana Blenchii). Valoarea totală estimată a acestor contracte depăşeşte 905.000 lei.

 

 

 

 

 

 

Leave a Comment