Revoltător! Şoferul unui microbuz şcolar, prins beat în trafic

Un bărbat din Bocşa, şofer pe un microbuz şcolar, a fost prins beat la volan de către poliţiştii rutieri, în urma unei acţiuni derulate miercuri, pentru verificarea autovehiculelor special destinate transportului de elevi. Cristian C., aflat la volanul microbuzului şcolar, a fost oprit în trafic miercuri dimineaţa, în jurul orei 7.30, în localitatea Sălăjeni, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentraţie alcoolică de 0,33 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, susţin oficialii Inspectoratului de Poliţie (IPJ) Judeţean Sălaj. Poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere şi l-au amendat cu 675 lei.

Un alt conducător auto oprit miercuri în trafic a fost Ionel S., de 50 de ani, din Cehu Silvaniei. Acesta conducea microbuzul care aparţine Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sălaj pe DJ108D, prin localitatea Sălăţig. În urma verificării autovehiculului, poliţiştii au constatat că avea defecţiuni la sistemul de lumini, iar informaţiile cuprinse în certificatul de înmatriculare nu corespundeau cu caracteristicile tehnice ale acestuia, în privinţa numărului de locuri. Poliţiştii au reţinut certificatul de înmatriculare, până la remedierea deficienţelor şi i-au aplicat o amendă de 150 lei.
De asemenea, tot în aceeaşi zi, Grigore T., de 61 ani, din Zalău, conducea microbuzul deţinut de Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu Zalău” pe drumul judeţean 191C, în localitatea Crasna, fără a avea asupra sa documentele prevăzute de legislaţia în vigoare. Conducătorul auto a fost amendat cu 300 lei.

13 sancţiuni aplicate de poliţiştii sălăjeni
Potrivit IPJ Sălaj, poliţiştii au controlat 38 de autovehicule destinate transportului de elevi, au aplicat 13 sancţiuni contravenţionale, dintre care una pentru conducerea autovehiculului sub influenţa băuturilor alcoolice, una pentru nefolosirea centurii de siguranţă, trei pentru defecţiuni tehnice şi opt pentru alte fapte sancţionate de legislaţia rutieră. De asemenea, au reţinut un permis de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce şi un certificat de înmatriculare.

2 Thoughts to “Revoltător! Şoferul unui microbuz şcolar, prins beat în trafic”

  1. Anonim

    Rusine sa le fie!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  2. Anonim

    RUSINE CHICHISAN
    Nu te gandesti ca ai si tu copil si poate vreodata il va transporta un sofer BEAT
    RUSINEEEEEEEEEEEEEEEE

Leave a Comment