Centru social de un milion de euro la Nuşfalău

Lucrările privind construcţia unui Centru social în Nuşfalău continuă în acest an, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sălaj intenţionând să cazeze aici, începând din 2014, 50 de persoane adulte cu grave deficienţe neuropsihice şi neuromotorii. Investiţia a fost demarată în luna noiembrie a anului trecut şi, potrivit directorului DGASPC, Violeta Milaş, până acum a fost realizată 30 la sută. “Ne dorim ca până în luna noiembrie Centrul social să fie finalizat, astfel încât din ianuarie 2014 să putem caza aici 50 de persoane. Acestea vor fi transferate de la Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională pentru Persoane cu Handicap din Bădăcin, care acum este supraaglomerat”, a declarat Violeta Milaş.
De altfel, unul din motivele care a stat la baza înfiinţării unui nou Centru Social a fost tocmai faptul că unitatea din Bădăcin nu mai face faţă numărului mare de beneficiari, fiind singurul centru din judeţ care nu a fost restructurat. Mai exact, nu oferă servicii diferenţiate în funcţie de nevoile bolnavilor, iar cei peste 120 de pacienţi sunt cazaţi câte trei sau patru în cameră. În plus, CITO Bădăcin are probleme şi cu utilităţile, apa fiind asigurată din fântâni proprii care nu dispun de o cantitate suficientă, iar canalizarea se face printr-un sistem de fose septice. “În noul centru din Nuşfalău vor fi organizate, compartimentate şi dotate spaţii necesare serviciilor acordate asistaţilor, care se vor ridica la standardele de calitate din domeniul protecţiei persoanelor adulte. Pacienţii din Bădăcin care vor fi transferaţi la Nuşfalău vor avea la dispoziţie aici 25 de dormitoare, din care patru vor avea câte două paturi accesibilizate pentru persoanele imobilizate în totalitate, un club, sală de recuperare, sală de tratamente medicale, cabinet de kinetoterapie, bucătărie, spălătorie, uscătorie, depozite, vestiare, spaţii tehnice şi un izolator”, a declarat Violeta Milaş.
În schimb, pentru persoanele care rămân în Bădăcin vor fi amenajate locuinţe protejate, astfel încât acestea să dobândească abilităţi de viaţă. În final, adulţii de la Bădăcin vor avea şanse de reintegrare profesională deoarece au la dispoziţie ateliere pentru terapie ocupaţională (de ţesătorie, împletituri şi tâmplărie, n.r.), precum şi sere şi o anexă gospodărească cu zece bovine.
Proiectul iniţiat de DGASPC Sălaj are o valoare de aproximativ un milion de euro, din care 900.000 de euro sunt alocaţi de Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare (finanţare prin împrumut acordată Satului Român în cadrul unui program de incluziune socială, n.r.) şi 99.000 de euro sunt asiguraţi de Consiliul Judeţean Sălaj.
Primarul comunei Nuşfalău, Radu Mate, a declarat că investiţia respectivă este binevenită în comună, însemnând un plus adus în comunitate. “Suntem bucuroşi că acest Centru social este ridicat la noi în comună, orice investiţie este binevenită şi înseamnă un plus pentru comunitate”, a declarat primarul.
Locaţia aleasă pentru ridicarea Centrului social se află în apropierea fostei staţii CFR din Nuşfalău, iar pentru ca proiectul să poată fi realizat, administraţia locală a comunei a pus la dispoziţia iniţiatorilor un teren în suprafaţă de 9.000 de metri pătraţi.

Leave a Comment