Sălăjeni acuzaţi că au înşelat zeci de români

Doi sălăjeni, ambii în vârstă de 42 de ani, au fost reţinuţi vineri, 21 decembrie, de către poliţiştii sătmăreni pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, fiind suspectaţi că ar fi indus în eroare câteva zeci de persoane din mai multe judeţe ale ţării cărora le-au promis locuri de muncă fictive în străinătate. În schimbul acestor „joburi” bine plătite, victimele trebuiau să plătească o taxă de transport de 500 de lei.
Anchetele desfăşurate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, cu sprijinul de specialitate al ofiţerilor D.G.I.P.I., au scos la iveală faptul că sălăjenii, Francisc F., de 42 de ani, din Guruslău, şi Janos G., de 42 de ani, din Zalău, acţionau de fiecare dată conform unui plan prestabilit. Aceştia publicau anunţuri în ziare locale, prin care promiteau oferte avantajoase de angajare în străinătate, pe o perioadă de trei luni, o primă condiţie fiind achitarea unei taxe de transport în valoare de 500 de lei. Cei doi stabileau ca punct de plecare o altă localitate decât cea în care publicaseră anunţul şi unde domiciliau persoanele înşelate.
Prin această metodă „ingenioasă”, suspecţii au înşelat 41 de persoane din judeţele Harghita şi Iaşi. Victimele au achitat acestora suma de 20.500 de lei, în schimbul asigurării transportului în străinătate, unde li se promitea, în mod mincinos, că vor fi angajate şi că vor primi 6 euro/oră. Abia după ce au plătit sumele respective, oamenii au realizat că joburile promise nu există şi s-au îndreptat spre secţiile de poliţie unde au depus plângere împotriva sălăjenilor. Oamenii legii au demarat astfel o anchetă pentru a demasca activitatea infracţională a sălăjenilor. În urma extinderii cercetărilor a rezultat că aceştia au mai indus în eroare, prin aceeaşi modalitate, şi alte persoane din Vaslui şi Harghita, întocmind în fals mai multe chitanţe şi contracte de prestări servicii, pe care aplicau ştampile false.
Întreaga tărăşanie a fost demascată la finele săptămânii trecute când poliţiştii sătmăreni i-au prins pe suspecţi tocmai în momentul în care percepeau taxa de transport mai multor persoane din Târgu Mureş. În cursul zilei de 21 decembrie, Francisc F. şi Janos G. au fost prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor continuă cercetările pentru a proba întreaga activitate infracţională a suspecţilor.
Pentru a nu deveni victimele unor astfel de cazuri de înşelăciune, oamenii legii atrag atenţia persoanelor să nu dea curs unor astfel de oferte „avantajoasa”, apărute în anunţuri publicitare ori pe pagini de internet, fără a se asigura că serviciile promise sunt furnizate într-un cadru legal. Cei care doresc locuri de muncă în străinătate ar trebui să verifice dacă intermediarii către aceste joburi sunt avizaţi pentru desfăşurarea acestui serviciu. Firmele care oferă joburi înafara ţării trebuie să fie înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă, având ca obiect de activitate de recrutare a forţei de muncă.

Leave a Comment