Evenimente emoționante de Ziua Naţională a Eroilor

Alexandru Moldovan

Ziua Naţională a Eroilor a fost marcată joi, la Zalău, printr-un ceremonial militar şi religios, desfăşurat la Cimitirul Eroilor din Zalău, în cadrul căruia au fost premiaţi şi elevii câştigători ai celei de-a VIII-a ediţii a concursul „Eroi sălăjeni şi faptele lor”.
Evenimentele de la Cimitirul Eroilor, de la Zalău, au debutat cu un ceremonial religios, după care prefectul Florin Florin a dat citire mesajului premierului Sorin Grindeanu, cu prilejul Zilei Naţionale a Eroilor, iar Gheorghe Muscăliţă, preşedintele filialei Sălaj a Asociaţiei Cultul Eroilor, a vorbit de proiectul prin care, în fiecare şcoală din ţară, se vor înfiinţa filiale ale acestei asociaţii, pentru elevi.
Ulterior, au fost depuse coroane şi jerbe de flori, însă spre deosebire de anii precedenţi, li s-a permis acest lucru, în cadrul festivităţii, doar reprezentanţilor Parlamentului, Prefecturii, Primăriei Zalău şi Consiliului Judeţean.
Un moment important al manifestării de joi a fost premiere elevilor câştigători ai ediţiei din acest an a concursul „Eroi sălăjeni şi faptele lor”, ce face parte din suita manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a Eroilor. „Pentru dreptate noi pierim, copii noştri peste veacuri, onoare ne vor da, o ştim – cu aceste versuri din poezia găsită în raniţa unui solvdat în toamna anului 1918 cred că vom caracterita cel mai bine concursul „Eroi sălăjeni şi faptele lor”, devenit deja în judeţul Sălaj tradiţie. Concursul acesta se află acum , în 2017, la ediţia a VIII-a, a fost iniţiat de Prefectura judeţului. Bineînţeles, ne-am aliat aici toate ionstituţiile de cultură, considerând că lecţia de patriotism se învaţă îân familie, în şcoală, în instituţii şi, uite, şi în asemenea evenimente importante. an de an, de opt ani, încercăm să deschidem paginile istoriei sălăjene şi să aducem în atenţia copiilor şi a tinerilor nume pe care poate nu le-au cunoscut”, a declarat, la festivitate de premiere, Florica Pop, directorul Bibliotecii Judeţene Sălaj.
Anul acesta concursul s-a desfăşurat în memoria a două personalităţi marcante ale judeţului Sălaj: Ioan Deleu, redactor, director de ziar, primar, secretar general al Prefecturii Sălaj, de la naşterea căruia se împlinesc 140 de ani şi Teofil Dreptate, general al Armatei Române, veteran de război, de la trecerea căruia în nefiinţă comemorăm un an, elevii concurând cu eseuri despre cele două personalităţi sălăjene.
Festivităţile s-au încheiat, ca în fiecare an, cu defilarea trupelor, pe acordurile muzicii Fanfarei Promenada Zalău.

Leave a Comment