Deputatul Iuliu Nosa şi-ar putea lua adio de la un nou mandat

Judecătorii Curţii Constituţionale au decis că este neconstituţională dezincriminarea conflictului de interese pentru deputaţii şi senatorii care şi-au angajat rudele la cabinetul parlamentar înainte de anul 2013. Legea a fost declarată neconstituţională în integralitate, astfel încât Parlamentul nu o poate modifica pentru a rezolva criticile Curţii, ci trebuie să o respingă cu totul. Prin decizia CCR, parlamentarii care şi-au angajat rude la cabinet vor putea fi cercetaţi şi sancţionaţi indiferent de momentul în care au intrat în conflict de interese: înainte de 2013, când interdicţia era legiferată în Codul penal, sau după 2013, când interdicţia a fost introdusă expres în Statutul senatorilor şi deputaţilor.

Decizia a fost amânată în mai multe rânduri de la începutul verii şi până acum, iar judecătorii au decis în septembrie să repună dosarul pe rol şi să reaudieze toate părţile implicate, motivând complexitatea cauzei. Potrivit sesizării, doar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie interpretează şi se ocupă de aplicarea unitară a legii, astfel încât legea de interpretare adoptată de Parlament „ar putea conduce la un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi ICCJ şi Justiţie, încălcându-se dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţia României”. Semnatarii sesizării atrag atenţia şi că acest proiect are „efecte retroactive” şi reprezintă chiar „o subtilă dezincriminare retroactivă, o amnistie”. Iniţiatorii au spus că sesizarea a fost făcută pentru ca parlamentarii să se asigure că interpretarea lor cu privire la angajarea rudelor la cabinete este corectă.

Legea a fost depusă de PSD pentru a-i scăpa pe deputaţii şi senatorii care şi-au angajat rude la birourile parlamentare pe motiv că în Statut această interdicţie a fost introdusă abia în 2013, deşi parlamentarii erau condamnaţi pentru aceste fapte prin Codul penal, prin prevederi care au existat şi înainte de 2013 şi care sunt în vigoare şi în prezent, privind conflictul de interese. Legea a apărut după ce cinci deputaţi – Ion Călin, Iulian Iancu, Laurenţiu Nistor şi Iuliu Nosa de la PSD şi Mihăiţă Calimente de la PNL – au făcut o solicitare de interpretare a legii, ei susţinând că nu pot fi acuzaţi de conflict de interese de către ANI pentru angajarea rudelor la birourile parlamentare anterior modificării statutului, deci în 2013, când a fost introdusă expres interdicţia angajării rudelor. Practic, deputaţii care au cerut interpretarea Statutului parlamentarilor cer ca legea în baza căreia să fie judecaţi să fie Statutul lor, şi nu Codul penal – în baza căruia ANI a dispus cercetări şi a stabilit că cei în cauză sunt în conflict de interese.

Aproximativ 50 de actuali şi foşti parlamentari şi-au angajat rude la cabinetele parlamentare, unii dintre aceştia înainte de 2013, printre ei aflându-se şi cei 5 deputaţi care au solicitat interpretarea legii în favoarea lor.

Iuliu Nosa: “Hotărârea Curţii Constituţionale nu mă afectează în acest moment”

În toamna anului trecut, ANI a anunţat că deputatul PSD s-a aflat în conflict de interese administrativ, după ce în legislatura 2008-2012, şi-a angajat fiul în funcţia de consilier în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 70 şi art. 71 din Legea nr. 161 din 2003. De cealaltă parte, Iuliu Nosa spunea, la acea vreme, că nu consideră că s-ar fi aflat în vreun conflict de interese:

„Am comunicat ANI că fiul meu, Nosa Ionuţ, a fost angajat al Camerei Deputaţilor, contractul fiind semnat de Camera Deputaţilor, mai precis de către Juridic şi secretarul general al Camerei, Gheorghe Barbu. Din punctul meu de vedere, nu vreau să învinovăţesc pe nimeni, însă nici nu consider că m-aş afla, potrivit acestei situaţii, în vreun conflict de interese”, ne declara deputatul sălăjean imediat după anunţul făcut de ANI, anul trecut. În luna aprilie a acestui an, Curtea de Apel Cluj a anulat Raportul de evaluare încheiat de ANI în cazul lui Iuliu Nosa. ANI a făcut recurs în 21 iunie 2016, recurs care va fi judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cauza aflându-se în acest moment în procedură de filtru, nefiind alocat un prim termen de judecată. „Eu am contestat Raportul ANI în baza legilor existente la vremea respectivă, iar raportul ANI a fost anulat. Eu nu m-am considerat şi nu mă consider vinovat, iar Curtea de Apel mi-a dat dreptate. Această Decizie a Curţii Constituţionale nu mă poate afecta. Voi merge în continuare înainte şi voi candida pe listele PSD la alegerile parlamentare, nu am niciun motiv să renunţ”, ne-a declarat deputatul Iuliu Nosa.

Decizia Curţii Constiuţionale ar putea răsturna Hotărârea în baza căreia a admis contestaţia făcută de deputat la raportul ANI. Astfel, Înalta Curte (unde se va judeca recursul ANI) ar putea schimba la primul termen, situaţia dar şi intenţiile politice ale deputatului sălăjean. Ceea ce ar determina o răsturnare şi în ordinea candidaţilor aflaţi pe lista PSD la alegeri. Referindu-se la subiectul nostru, liderul PSD Sălaj, Tiberiu Marc, ne-a declarat că lista pentru Camera Deputaţilor nu este finalizată. “Fiecare organizaţie judeţeană va avea, zilele următoare, discuţii cu reprezentanţii conducerii PSD, la nivel central, în urma cărora se vor definitiva listele”, ne-a declarat Tiberiu Marc, preşedinte PSD Sălaj.

9 Thoughts to “Deputatul Iuliu Nosa şi-ar putea lua adio de la un nou mandat”

  1. Anonim

    UN GUNOI CARE A PROMOVAT ALTE GUNOAIE (DANA FIZESAN CHISBORA, DE EXEMPLU). MAI LASA-NE, MOSULE!

  2. Anonim

    Ar trebui sa se lase….sau vrea sa iasa din pensie cu inca un bonus pentru mandat.
    Lasa-ne!

  3. vio

    gunoaiele nu dispar numai prin deratizarea totala

  4. Tăunu

    Du-te bă la pensie, tu ţi-ai tras pensie specială, pentru tine va fi bine !

  5. Anonim

    Sa dispară Ciuma Rosie

  6. Anonim

    In betivan borat, cu toti inculapatii din psd. niste tigani, isi angajeaza neamurile analfabete!

  7. Anonim

    Individul a făcut parte din comisia de dezbatere a legii conversiei creditelor in franci elvețieni, zero luari de cuvânt, zero opinii exprimate, intr-un cuvânt O Nulitate !

  8. Virgil

    La vatra daca esti cu bun simt si coloana vertebrala ! dar nu cu Dna Cota care sa va inlocuiasca ! Sarim din lac in put ” Nu e normal Dle Marc ! Dna Cota e buna la Volei municipal Zalau , cand nu e pe …roze ..

Leave a Comment