Daniel Săuca
Mă mai întâlnesc cu unii, cu alții. Mi se reproșează, ca de obicei, una, alta. „Presa scrie”, „am citit în presă”, „de ce nu luați poziție”… Oare chiar toți cei care lucrează în „presă” se pot numi jurnaliști? Oare chiar nu se pot respecta minime reguli, să le spun deontologice? Cât de educat e „marele public” pentru „presa tradițională”, onestă? Întrebările rămân multe. Pentru cei interesați reiau câteva prevederi ale Codului deontologic al ziaristului adoptat de Clubul Român de Presă, unul din codurile destul de cunoscute printre ziariști. Hai să „trecem în revistă” câteva „reguli”, iar dvs. să faceți corelații cu ceea ce vedeți „pe sticlă”, de pildă, oricum media cea mai „accesată” la noi, fără a pierde din vedere și presa locală. Articolul 2 al codului menționat zice duios că „Ziaristul poate da publicităţii numai informaţiile de a căror veridicitate este sigur, după ce în prealabil le-a verificat, de regulă, din cel puţin două surse credibile”. Două surse și credibile? Articolul 3 grăiește că „ziaristul nu are dreptul să prezinte opiniile sale drept fapte. Ştirea de presă trebuie să fie exactă, obiectivă şi să nu conţină păreri personale”. Uau! Uitați-vă la toți „moderatorii” de pe tv-uri ale căror opinii sunt, evident, fapte. Articolul 4 doinește că „ziaristul este obligat să respecte viaţa privată a cetăţenilor şi nu se va folosi de metode interzise de lege pentru a obţine informaţii sau imagini despre aceasta. Atunci când comportamentul privat al unor personalităţi publice poate avea urmări asupra societăţii, principiul neintruziunii în viaţa privată ar putea fi eludat. Minorii şi bolnavii aflaţi în situaţii dificile şi victimele unor infracţiuni beneficiază de păstrarea confidenţialităţii identităţii”. Și că „Se va menţiona rasa, naţionalitatea, apartenenţa la o anumită minoritate (religioasă, lingvistică, sexuală) numai în cazurile în care informaţia publicată se referă la un fapt strict legat de respectiva problemă. Ziaristul va evita detalierea unor vicii sau a unor elemente morbide legate de crime”. Poftim? SF? Articolul 5 al codului amintit povestește că „Ziaristul va da publicităţii punctele de vedere ale tuturor părţilor implicate în cazul unor păreri divergente. Nu se vor aduce acuzaţii fără să se ofere posibilitatea celui învinuit să-şi exprime punctul de vedere. Se va avea în vedere respectarea principiului prezumţiei de nevinovăţie, astfel încât nici un individ nu va fi catalogat drept infractor până când o instanţă juridică nu se va pronunţa. Se va evita publicarea comentariilor şi luărilor de pozitie asupra unor cauze aflate pe rol în justiţie. Aceasta nu exclude relatările obiective asupra faptelor în evoluţia lor. Ziaristul nu se substituie instituţiilor şi puterilor publice”. Tare, nu? Ce ziceți, în bulibășeala continuă de la noi, nu ar merita să existe, totuși, o lege a presei? Lege care să conțină și „regulile” menționate mai sus și în alte coduri. Apropo, nu ar merita să discutăm și despre un statut al jurnalistului?
