FC Zalău a scăpat printre degete a treia victorie consecutivă a sezonului

După ce a pierdut primele două partide din actualul sezon al Ligii a III-a de fotbal, dar mai ales cea de pe teren propriu cu Gaz Metan II Mediaş, FC Zalău a avut ca obiectiv în următoarele trei etape câştigarea a şapte puncte din nouă posibile. Au urmat două victorii la limită, 1 – 0 la Recolta Dorolţ şi pe teren propriu cu FC Bistriţa, iar sâmbătă, în cadrul etapei a V-a, zălăuanii au evoluat pe terenul Unirii Dej.
Formaţia antrenată de Constantin Olariu şi Cristian Oros a fost la un pas de a obţine a treia victorie consecutivă a sezonului. Scorul final al partidei dintre Unirea Dej şi FC Zalău a fost 1 – 1, însă gazdele au marcat golul egalizator abia în minutul 90.
Prima parte a meciului a fost săracă în ocazii, ambele echipe aşteptând parcă greşeala adversarului pentru a putea pune în pericol poarta adversă.
Repriza secundă a fost mai disputată. FC Zalău a reuşit deschiderea scorului în minutul 62, prin Paul Mateciuc, care a profitat de o învălmăşeală în careul advers şi a trimis balonul în plasă din câţiva metri.
Raul Stanciu a avut şansa majorării avantajului câteva minute mai târziu, însă a ratat din situaţie de „unu la unu” cu portarul advers.
FC Zalău era tot mai aproape de a treia victorie consecutivă a sezonului, însă, a venit minutul 90, în care Dejul a restabilit egalitatea prin Răzvan Muntean, care a reluat balonul cu capul în plasă, după o centrare trimisă de pe partea dreaptă de Austin Esiogu.
După cinci etape, FC Zalău se situează pe locul opt în Seria a V-a, urmând ca în etapa viitoare, programată vineri, să primească vizita celor de la Viitorul Ulmeni, formaţie ce a promovat în această vară în Liga a III-a, după ce a învins în dublă manşă campioana Sălajului, Unirea Mirşid.
FC Zalău: Claudiu Băican – Grigore Turda, Tonko Robert, Paul Mateciuc, Ionuţ Ţârlea, Florin Istrate (min. 60, Alberto Vălimăreanu), Gabriel Coţi (min. 67, Alexandru Maria), Cristian Bucur, Sergiu Bercean, Marius Hocu (min. 69, Raul Stanciu) şi Cristian Tăbîrţă (min. 85, Alexandru Pop). Antrenori: Constantin Olariu (principal) şi Cristian Oros (secund)
Rezultatele complete din etapa aV-a: CS Oşorhei – ASA Tâtgu Mureş II 1 – 2, FC Bistriţa – FC Hermannstadt 1 – 2, Viitorul Ulmeni – Sănătatea Cluj 1 – 2, CS Iernut – Unirea Jucu 1 – 2, Avântul Reghin – Comuna Recea 2 – 0, Unirea Dej – FC Zalău 1 – 1, Recolta Dorolţ – Gaz Metan II Mediaş 1 – 4.
Clasament:
1. Sănătatea Cluj 5 4 1 0 11 – 2 13p
2. AFC Hermannstadt 5 4 1 0 12 – 7 13p
3. Gaz Metan II Mediaş 5 3 1 1 11 – 5 10p
4. Metalurgistul Cugir 4 3 0 1 9 – 1 9p
5. Avântul Reghin 4 3 0 1 5 – 3 9p
6. Viitorul Ulmeni 4 2 1 1 7 – 4 7p
7. Comuna Recea 5 2 1 2 6 – 6 7p
8. FC Zalău 5 2 1 2 3 – 3 7p
9. ASA Târgu Mureş II 5 2 1 2 9 – 14 7p
10. Unirea Jucu 5 2 0 3 7 – 9 6p
11. Unirea Dej 4 1 2 1 3 – 5 5p
12. CS Iernut 4 1 0 3 6 – 8 3p
13. FC Bistriţa 5 1 0 4 4 – 8 3p
14. CS Oşorhei 5 0 1 4 3 – 10 1p
15. Recolta Dorolţ 5 0 0 5 3 – 14 0p

Leave a Comment