În ultimii ani, Zeci de violatori au ajuns în faţa magistraţilor sălăjeni

Anual, în fiecare judeţ, procurorii sesizează instanţele pentru comiterea în medie a 18 infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale. Cele mai multe infracţiuni pentru care s-au instrumentat aceste dosare sunt cele de viol, respectiv cele de act sexual cu un minor.
Într-un clasament realizat după numărul dosarelor penale pentru viol şi alte infracţiuni cu privire la viaţa sexuală trimise în judecată de procurori după finalizarea anchetei, Sălajul se află pe locul 11 pe ţară.
Numărul mediu de astfel de infracţiuni sesizate în ultimii ani, raportat la numărul de locuitori din judeţ, este de aproape de două ori mai mic decât media naţională. Cel puţin aşa reiese din statistica întocmită un membru al al Consiliului Superior al Magistraturii, ce reprezintă o sinteză a proceselor aflate pe rolurile instanţelor de judecată în perioada 2011- 2015, pe fondul preocupării opiniei publice faţă de creşterea alarmantă a cazurilor de violuri.
Cifrele făcute publice, după cum precizează sursa citată, exprimă doar numărul de dosare în care procurorii au formulat acuzaţii. Numărul de infracţiuni reale comise este, evident, mai mare decât numărul de infracţiuni sesizate (întrucât victima alege să nu depună întotdeauna plângere la poliţie/parchet), care la rândul său este mai mare decât numărul de infracţiuni pentru care procurorii formulează acuzaţie (pentru că nu întotdeauna există probe pentru a dovedi susţinerile victimei).

2013 şi 2014 – anii în care s-au comis cele mai multe infracţiuni sexuale în judeţ
În Sălaj au fost înregistrate, în intervalul 2011 – 2015, un număr de 49 de dosare. În 2011 au fost 11 cazuri, în 2012 – 5 de cazuri, în 2013 şi în 2014 au fost cele mai multe dosare de infracţiuni sexuale – câte 14 cazuri. În 2015 procurorii sălăjeni au trimis în judecată cinci cazuri.
Din 2011 până acum, procurorii din Sălaj au trimis în judecată 30 de cazuri de viol.
La infracţiunea de viol, pedepsită de articolul 197 CP, în 2011 au fost şapte cazuri, un dosar fiind trimis de procurori la Judecătoria Jibou şi câte două dosare la Şimleu Silvaniei, Zalău şi Tribunalul Sălaj.
În 2012 numărul violurilor a înregistrat o scădere, la patru cazuri, judecate după cum urmează: Judecătoria Şimleu Silvaniei – un dosar şi Tribunalul Sălaj – trei cazuri.
În 2013, în judeţul Sălaj, numărul cazuri de viol înregistrare s-a dublat faţă de anul precedent. Patru dosare s-au aflat pe rolul Judecătoriei Şimleu Silvaniei şi cinci pe rolul Tribunalului Sălaj.
În 2014 au fost şase cazuri de viol, câte unul la Judecătoriile din Jibou şi Zalău şi câte două la Judecătoria Şimleu Silvaniei şi Tribunalul Sălaj, iar în 2015, la infracţiunea de viol pedepsită de art 218 NCP (Noul Cod Penal), au fost patru cazuri, câte unul pe rolul Judecătoriei Jibou şi al Judecătoriei Şimleu Silvaniei şi două la Judecătoria Zalău.
Cele mai multe cazuri de viol – 11, au fost trimise de procurori spre judecare la Tribunalul Sălaj. Alte zece dosare au fost înregistrate pe rolul Judecătoriei Şimleu Silvaniei, urmând în ordine Judecătoriile din Zalău – cinci dosare şi Jibou – trei.

Minore abuzate sexual ani în şir
Una dintre cele mai monstruoase fapte ale ultimului an a ieşit la iveală la începutul lunii iulie 2015, în urma unei sesizări făcute de către o femeie din Zalău. “Poliţia a fost sesizată în data de 2 iulie, de o femeie, din municipiul Zalău, despre faptul că o minoră în vârstă de nouă ani, din Sălaj, a fost victima unor fapte de agresiune sexuală”, au declarat la acea vreme reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj. Conform acestora, în urma cercetărilor efectuate de poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale, s-a stabilit faptul că, în perioada 2010 – 2015, Viorel Chifor de 46 ani, a întreţinut raporturi sexuale, în repetate rânduri, cu minora. De asemenea, timp de trei ani, în intervalul 2011- 2014, inculpatul a mai întreţinut acte sexuale şi cu o minoră de 13 ani. Totodată, extinzând cercetările, poliţiştii au constatat că minora de 13 ani a mai fost agresată sexual de un bărbat de 41 ani, respectiv fratele lui Viorel Chifor, Liviu Chifor. Nouă ani şi opt luni şi cinci ani şi patru luni de închisoare au fost pedepsele primite, în primă instanţă, de cei doi fraţi din localitatea Ban, care, timp de mai mulţi ani, au violat şi au abuzat sexual două fetiţe, de nouă, respectiv 13 ani. Pedeapsa cea mai mare a fost primită de Viorel Chifor, în vârstă de 46 de ani, respectiv nouă ani şi opt luni de închisoare cu executare, iar celălalt frate, Liviu Chifor de 41 de ani, care este de altfel şi tatăl fetiţei de nouă ani, a fost condamnat la cinci ani şi patru luni de închisoare cu executare.

Act sexual cu un minor – 14 cazuri
La un nivel destul de ridicat este şi comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor. În 2011 au fost trei cazuri, două anchetate de procurorii sălăjeni şi trimise spre judecare pe rolul Judecătoriei Şimleu Silvaniei şi un caz a fost judecat la Judecătoria Jibou. În 2012 a fost un singur caz la Judecătoria Şimleu Silvaniei. În 2013 au fost patru astfel de cazuri, toate fiind judecate la Judecătoria Şimleu Silvaniei. Numărul dosarelor având ca obiect săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor creşte în 2014, după intrarea în vigoare a Noului Cod Penal. Câte două dosare au fost înregistrate Judecătoriile din Jibou şi Zalău şi unul la Şimleu Silvaniei.
În 2015, potrivit statisticilor, un singur astfel de dosar a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Şimleu Silvaniei.

Pensionar achitat
Unul dintre cazurile anchetate de procurori în ultimii ani şi care au avut obiect comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor a fost şi cel al unui bătrân de 75 de ani din localitatea Bîrsău Mare. Acesta a fost acuzat în luna iulie a anului 2014, iar în primăvara anului următor era achitat de către magistraţii jibouani.
Bătrânul a fost trimis în judecată după ce părinţii a doi adolescenţi din Poiana Blenchii au sesizat poliţia despre faptul că pensionarul le-a abuzat copiii. Acesta a fost acuzat că în luna ianuarie 2014 a întreţinut relaţii sexuale cu doi minori în vârstă de 14, respectiv 15 ani. Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii instanţei jibouane, nefericita întâmplare a ajuns în scurt timp la urechile părinţilor, aceasta fiindu-le povestită chiar de cei doi adolescenţi.
De asemenea, pe lângă decizia de achitare, instanţa de judecată a respins ca neîntemeiate pretenţiile materiale formulate de către părinţii celor doi copii.
Reamintim că, la acea vreme, localnicii susţineau că bărbatul, fost director al Şcolii Gimnaziale din Poiana Blenchii, nu ar fi la prima ispravă de acest gen, în urmă cu aproximativ 20 de ani, acesta a fost acuzat de pedofilie. În prezent, Ilie Măgurean locuieşte în localitatea Poiana Blenchii, deşi figurează cu domiciliul în Bîrsău Mare.

Cazuistică redusă la alte infracţiuni sexuale
Un număr mic de cazuri a fost înregistrat, în perioada menţionată, la alte infracţiuni ce privesc viaţa sexuală. La corupţia sexuală au fost înregistrate trei cazuri. Unul trimis de procurori în 2013 pe rolul Judecătoriei Şimleu, şi încă două în 2014, cauze înregistrate pe rolul instanţelor din Zalău şi Şimleu Silvaniei. La agresiunea sexuală, infracţiune pedepsită de art. 219 al Noulul Cod Penal a fost înregistrat un singur caz, în 2014, cauza fiind pe rolul Judecatoriei Zalău. Un singur caz la infracţiunea de incest, pedepsită de art. 203 al vechiului Cod Penal, a ajuns pe rolul instanţei din Şimleu Silvaniei, în anul 2013.

Copil născut din incest
În luna septembrie a anului 2013, doi fraţi din comuna Plopiş erau trimişi în judecată de către procurori sub acuzaţia de incest. Potrivit rechizitoriului, pe parcursul anului 2011, cei doi, pe atunci în vârstă de 15 ani, fata, şi 17 ani, băiatul, au întreţinut raporturi sexuale în urma cărora, în 2012, minora a născut o fetiţă.
Reprezentanţii Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sălaj au explicat la acea vreme că cei doi fraţi provin dintr-o familie dezorganizată şi, în perioada în care s-ar fi produs incestul, aceştia locuiau împreună cu tatăl lor, în Plopiş. „Cazul ne-a fost sesizat de către Primăria Plopiş, după care noi am anunţat organele de cercetare penală. Copila a fost transferată în Centrul Maternal de la Cehu Silvaniei până ce a născut, după care s-a mutat la mama ei, la Sîg. Nouă, tânăra ne-a spus că fratele său este tatăl bebeluşului şi că ar fi întreţinut relaţii sexuale de bunăvoie cu el. În schimb, băiatul a negat acest lucru”, a precizat conducerea Direcţiei.
De cealaltă parte, reprezentanţii Primăriei Plopiş susţineau la acea vreme că s-au autosesizat după ce fata a dezvăluit mai multor săteni că a rămas însărcinată cu propriul frate.

Judeţele cu cele mai multe infracţiuni sexuale
Judeţul în care sunt cele mai multe dosare cu infracţiuni care privesc viaţa sexuală este Iaşi, unde se înregistrează o creştere constantă a numărului de astfel de dosare. În anii 2011 şi 2012 au fost de 2,5 ori mai multe dosare decât media, în anul 2014 a fost o explozie de dosare, de cinci ori mai mult decât media, iar până la jumătatea anului trecut s-au înregistrat 34 de dosare, cam cât înregistrează un judeţ de top într-un singur an. Judeţul Vaslui a ocupat locul doi în anii 2011 şi 2012 şi locul trei în anul următor. Municipiul Bucureşti se menţine din anul 2013 până în prezent pe locul doi. Următoarele judeţe în top 5 sunt Constanţa şi Galaţi.
Cele mai puţine dosare de acest gen au fost înregistrate, în perioada 2011-2014, în Covasna şi Harghita. Mai mult, în Covasna nu a fost înregistrat niciun dosar din ianuarie 2014 până acum.

Leave a Comment